Germania pregătește o reformă majoră a sistemului militar, care ar putea introduce exerciții obligatorii pentru sute de mii de rezerviști. Potrivit unui proiect de lege consultat de publicația germană Der Spiegel, guvernul de la Berlin vrea să întărească rapid capacitatea de reacție a armatei, în contextul tensiunilor de securitate din Europa și al nevoii de a crea o rezervă militară pregătită de luptă.
Potrivit proiectului de lege, în viitor, toți bărbații și femeile care au efectuat mai puțin de un an de serviciu militar voluntar și au sub 45 de ani ar putea fi obligați să participe periodic la exerciții militare. Sunt avute în vedere două săptămâni de pregătire pe an sau o dată la doi ani. Cei care au efectuat mai mult de un an de serviciu militar sau au activat ca militari profesioniști ori contractuali pot fi obligați să participe la exerciții până la vârsta de 65 de ani, conform proiectului de lege. În prezent, exercițiile militare sunt voluntare pentru rezerviști în Germania.
În motivarea legii se arată că exercițiile obligatorii sunt urgent necesare pentru a asigura „disponibilitatea fiabilă a rezervei”, aceasta fiind „de mare relevanță pentru securitatea națională și reziliența societății”.
Guvernul german intenționează să adopte legea la începutul lunii iulie, în cadrul unei ședințe simbolice organizate în sala Stauffenberg a Ministerului Apărării. Dacă totul decurge conform planului, legea ar putea fi aprobată de Bundestag după vacanța de vară.
Din perspectiva ministrului Boris Pistorius, exercițiile regulate sunt necesare pentru a crea o rezervă "gata de luptă și bine antrenată". În acest scop, rezerviștii ar urma să primească parțial uniforme pe care le pot păstra acasă. Din cauza numărului mare de rezerviști, Bundeswehr intenționează, de asemenea, să nu retragă complet din uz pușca standard G36, astfel încât toți soldații să poată fi echipați cu arme în caz de urgență.
Prin aceste exerciții regulate, ministrul Pistorius dorește să atingă obiectivul ambițios ca Bundeswehr să ajungă până la mijlocul anilor 2030 la 265.000 de militari activi și 200.000 de rezerviști. Aceștia din urmă ar urma să fie utilizați în principal pentru misiuni de apărare teritorială.
Amintim că noua lege a serviciului militar din Germania include o prevedere care le impune bărbaţilor cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani să obţină permisiunea Bundeswehr pentru şederi în străinătate mai lungi de trei luni. Ministerul a menţionat ulterior că regula a fost concepută doar pentru o "stare de tensiune" şi s-ar aplica numai dacă serviciul militar ar deveni obligatoriu, în loc de voluntar, aşa cum este acum.