Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Testarea elevilor, o mare problemă pentru autorități. Ministerul Educației nu mai are suficiente teste de salivă pentru săptămâna viitoare

Testarea elevilor, o mare problemă pentru autorități. Ministerul Educației nu mai are suficiente teste de salivă pentru săptămâna viitoare

Operaţiunea testarea elevilor s-a blocat. Pentru luni, nu mai sunt destule teste disponibile. Urmatoarea tranşă de teste de salivă ar fi trebuit să ajungă la sediile inspectoratelor școlare încă de ieri.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Reprezentanții Ministerului Educației au cerut printr-o adresa oficială termenele de livrare de la Departamentul pentru Situații de Urgență condus de Raed Arafat. Între timp, profesorii avertizează că oricum nu vor avea timp să le asambleze și să le împartă elevilor.

„Raportat la numărul total de beneficiari, fiecare inspectorat şcolar judeţean are aproximativ jumătate din numărul total de teste necesare pentru ziua de luni, 13 decembrie", a transmis ministrul Educației.

A doua tranşă de teste de salivă ar fi trebuit să ajungă în şcoli încă de ieri, însă livrarea întârzie nesperat de mult.

Între timp, profesorii avertizează că dacă testele de salivă nu ajung în şcoli cel târziu la finalul zilei nu vor putea fi asamblate şi distribuite înainte de weekend.

Ministerul educaţiei a trimis o adresă oficială către secretarul de stat Raed Arafat, prin care îi solicită termenele date de furnizori.

Scandalul adânceşte neîncrederea părinţilor în testele de salivă. În Bucureşti patru elevi au fost pozitivi la testele rapide. După RT-PCR, rezultatele tuturor au fost negative. În Timiş, aproape aceeaşi situaţie.

Până acum, mai mult de jumătate dintre testele rapide au avut rezultate fals-pozitive.

Subiecte în articol: test test salivă Ministerul Educației
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept