Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 Nicușor Dan, despre moartea lui Rareș Ion: „Acest stat lasă doar în responsabilitatea familiilor lupta tinerilor cu dependența”

Nicușor Dan, despre moartea lui Rareș Ion: „Acest stat lasă doar în responsabilitatea familiilor lupta tinerilor cu dependența”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 21:52 16 Apr 2025 Modificat la 21:52 16 Apr 2025
Nicușor Dan, despre moartea lui Rareș Ion: „Acest stat lasă doar în responsabilitatea familiilor lupta tinerilor cu dependența” Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale. Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto/ Alexandra Pandrea/ GMN

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a transmis miercuri seară un mesaj legat de cazul tragic al tânărului Rareș Ion, prietenul filmat live pe TikTok de Tudor Duma, zis „Maru”, în timp ce părea că trece printr-un episod de supradoză, cu doar câteva ore înainte să moară.

„Astăzi a mai venit o veste îngrozitoare, moartea unui tânăr de doar 20 de ani, victimă a supradozei. 

Problema consumului de droguri nu e nici nouă și nici restrânsă la un cerc mic de tineri, din păcate. Cu complicitatea statului român, țara noastră nu mai este doar o zonă de tranzit, ci una de comercializare extinsă. Și tot acest stat lasă doar în responsabilitatea familiilor lupta tinerilor cu dependența.

În condițiile în care marile rețele de crimă organizată rămân libere și active, tinerii continuă să cadă în capcana traficanților.

Avem nevoie de un program național de prevenție, investiții în educația timpurie a copiilor și adolescenților privind riscurile consumului de droguri. Dar avem nevoie și de modificări ale legislației împotriva traficului de droguri pentru a mări la maximul posibil pedepsele pentru cei care sunt prinși că fac trafic cu droguri de mare risc.

Nu în ultimul rând, reacția instituțiilor de forță nu mai poate fi reactivă, doar când o dramă este expusă public, ci una de prevenție și căutare activă a marilor rețele de trafic.

La București, suntem pe ultima sută de metri cu programul de prevenție anti-drog în școli, votat de bucureșteni la referendum.”, a transmis Nicușor Dan.

DIICOT anchetează moartea lui Rareș și l-a dus la audieri pe Maru

DIICOT s-a sesizat din oficiu și a deschis o anchetă în legătură cu decesul unui tânăr de 20 de ani, apropiat de dealerul „Maru”, cel care îi furniza droguri lui Vlad Pascu.

„Cu referire la imaginile și informațiile apărute în spațiul public privind decesul unui tânăr de 20 de ani, din București, astăzi, 16 aprilie 2025, procurorii DIICOT - Structura Centrală s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, care a avut ca urmare moartea victimei. Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt, care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, a anunțat, miercuri, DIICOT.

Din primele informații, tânărul care a decedat era un apropiat al lui Tudor Duma, zis „Maru”, dealerul care i-ar fi furnizat droguri lui Vlad Pascu, autorul accidentului din localitatea 2 Mai.

De altfel, în urmă cu două zile, tânărul și „Maru” au apărut într-un live pe TikTok, iar băiatul de 20 de ani părea că se simte rău. Ulterior, el a fost luat cu salvarea și dus la spital, apoi a fost externat din unitatea medicală, iar marți a fost găsit mort într-o locuință din Sectorul 2 al Capitalei.

„Maru” are o condamnare la activ de patru ani și trei luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri și deținere de droguri, însă decizia nu este definitivă. 

Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale 2025
» Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale 2025
TOP articole