Antena 3 CNN Externe Mapamond O eroare a Inteligenței Artificiale a trimis o bunică nevinovată la închisoare timp de aproape șase luni

O eroare a Inteligenței Artificiale a trimis o bunică nevinovată la închisoare timp de aproape șase luni

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 18:28 16 Mar 2026 Modificat la 18:28 16 Mar 2026
Femeia spune că experiența i-a distrus viața: și-a pierdut casa, mașina și chiar câinele. Foto: Getty Images

O femeie din Statele Unite a petrecut aproape șase luni în închisoare după ce un sistem de recunoaștere facială bazat pe inteligență artificială a identificat-o, în mod greșit, drept suspectă într-un caz de fraudă bancară, potrivit Futurism.

Angela Lipps, în vârstă de 50 de ani, mamă a trei copii și bunică a cinci nepoți, spune că a trăit toată viața în statul Tennessee. Cu toate acestea, poliția din Fargo, statul Dakota de Nord, a considerat-o suspectă după ce un program de recunoaștere facială a asociat chipul ei cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere într-un caz de fraudă.

În iulie anul trecut, agenții federali au venit la casa ei în timp ce avea grijă de patru copii și au arestat-o sub amenințarea armelor. Femeia a fost dusă mai întâi într-o închisoare din Tennessee, fiind considerată „fugară” din Dakota de Nord. Din acest motiv, nu a putut fi eliberată pe cauțiune și a rămas în detenție aproape patru luni.

Ulterior, i s-a spus că trebuie să fie transferată în Dakota de Nord pentru a se apăra în instanță. Lipps a declarat că nu fusese niciodată în acel stat și că nu cunoaște pe nimeni de acolo.

Sistemul AI a indentificat-o eronat pe Angela Lipps

Potrivit documentelor poliției din Fargo, eroarea a pornit de la imaginile unor camere de supraveghere analizate în timpul unei anchete privind fraude bancare din aprilie și mai 2025. În înregistrări apare o femeie care folosea un act militar fals pentru a retrage zeci de mii de dolari.

Pentru a identifica suspecta, detectivii au folosit un program de recunoaștere facială, iar sistemul a indicat-o pe Angela Lipps. Polițiștii nu au verificat însă serios dacă informația este corectă. În documentele instanței se arată că un detectiv a considerat că trăsăturile feței, tipul corpului și coafura din imagini se potrivesc cu cele ale femeii.

Angela Lipps spune că nimeni din departamentul de poliție nu a contactat-o vreodată pentru a o întreba unde se afla în momentul comiterii faptelor.

A fost interogată abia la cinci luni după ce a fost arestată

Situația a devenit și mai absurdă după arestare. Poliția din Fargo a venit să o preia din închisoarea din Tennessee abia după 108 zile, moment în care a fost transportată în Dakota de Nord pentru prima audiere. Prima dată când a fost efectiv interogată s-a întâmplat în decembrie, după mai bine de cinci luni petrecute în spatele gratiilor.

Avocatul ei a reușit să demonstreze rapid că acuzațiile sunt greșite. El a prezentat extrase bancare care arătau că femeia se afla în Tennessee, la peste 1.200 de mile distanță, în momentul în care ar fi fost comisă frauda. După apariția acestor dovezi, autoritățile au retras acuzațiile și au eliberat-o chiar în ajunul Crăciunului.

Fără niciun ban, într-un oraș străin

Problemele nu s-au terminat însă acolo. Poliția nu i-a plătit drumul de întoarcere acasă, iar femeia a rămas fără bani în Fargo. Câțiva avocați locali au strâns bani pentru a-i plăti o cameră de hotel, iar o organizație non-profit a ajutat-o să se întoarcă în Tennessee.

Lipps povestește că a fost eliberată în plină iarnă, îmbrăcată doar cu hainele de vară pe care le purta în momentul arestării. Spune că experiența i-a distrus viața: și-a pierdut casa, mașina și chiar câinele. Până în prezent, nimeni din departamentul de poliție din Fargo nu și-a cerut scuze.

Cazul nu este unul izolat. În ultimii ani au existat mai multe situații în care persoane au fost arestate pe baza unor identificări greșite făcute de programe de recunoaștere facială, ceea ce ridică tot mai multe semne de întrebare privind utilizarea acestor tehnologii în investigațiile poliției.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole