Antena 3 CNN › Externe › Pedro Sanchez și Emmanuel Macron se declară încântați de posibilitatea revenirii Marii Britanii în UE: „I-am primi cu brațele deschise”

Pedro Sanchez și Emmanuel Macron se declară încântați de posibilitatea revenirii Marii Britanii în UE: „I-am primi cu brațele deschise”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 22:50 30 Sep 2026 Modificat la 22:50 30 Sep 2026

Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, și președintele Franței, Emmanuel Macron, s-au declarat, miercuri, entuziasmați de perspectiva revenirii Regatului Unit în UE și au convenit că Europa trebuie să își consolideze măsurile comerciale de protecție în fața Chinei, relatează Reuters.

Prim-ministrul britanic, Andy Burnham, a adus în discuție, într-un interviu acordat miercuri, posibilitatea ca Regatul Unit să revină în UE, idee pe care Macron a descris-o drept „o veste excelentă” și „o decizie bună”.

„L-am primi cu brațele deschise”, a spus Sanchez.

După prima vizită de stat a lui Macron în Spania, Sanchez a descris cele două țări vecine drept liderii „rezistenței Europei în fața dușmanilor continentului nostru și ai modelului european”. Ambele se pregătesc pentru alegeri anul viitor, în care extrema dreaptă este așteptată să obțină un avans important.

Cei doi lideri au cerut și mai multă flexibilitate în găsirea unor resurse suplimentare pentru UE înaintea negocierilor bugetare din octombrie, Sanchez cerând UE „puțin mai multă empatie” față de guvernele „aflate în prima linie și care încearcă să răspundă preocupărilor cetățenilor”.

Spania și Franța se numără printre țările îngrijorate că presiunile exercitate de marii contributori neți la bugetul UE, precum Germania și Țările de Jos, pentru reducerea cu câteva sute de miliarde de euro a fondurilor disponibile ar putea adânci inegalitățile și diminua finanțarea pentru agricultori, un subiect important în campaniile electorale.

Întrebați despre negocierile în curs din UE privind protejarea industriei europene de concurența chineză, cei doi lideri au vorbit de importanța obținerii unor angajamente din partea investitorilor chinezi privind transferul de tehnologie în sectoare-cheie precum industria auto, unde eforturile Spaniei de a atrage investiții chineze au provocat îngrijorări în rândul unor actori din industrie din cauza lipsei unor garanții suficiente.

„De ambele părți ale Pirineilor avem companii care trebuie protejate atunci când sunt afectate de concurență neloială (...) dacă nu suntem uniți ca europeni, nu avem nicio șansă de reușită”, a spus Macron.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole