Primăria Municipiului Bucureşti a publicat imagini de după reamenajarea unui spaţiu din Parcul Cişmigiu. Angajaţii instituţiei au instalat ghivece uriaşe cu flori, dar au reparat şi bordura şi terasa. "Nu puteam ține zona în paragină", a transmis Primăria.
"Nu puteam ține zona în paragină. Înainte/După Punem Bucureștiul la punct", a comunicat Primăria Municipiului Bucureşti.
În zona de comentarii, oamenii au susţinut că spaţiul se află lângă debarcader şi au întrebat instituţia dacă nu se poate renunţa la terasa betonată, pentru a se reveni la un spaţiu verde compet acolo.
Primăria anunţase că dărâmă construcțiile ilegale din Cișmigiu
În urmă cu o lună şi jumătate, Primăria Municipiului Bucureşti a transmis că a început să dărâme toate construcţiile ilegale din Parcul Cişmigiu, după ce Ciprian Ciucu a semnat dispozițiile de desființare. Vineri, şase astfel de construcții din jurul a trei chioșcuri (situate în zona Fanfarei și a volierei de păuni) au fost puse la pământ.
"Dăm jos toate construcțiile ilegale din Cișmigiu. Magazii și acareturi pe care comercianții „le-au adunat” în timp, tejghele și terase extinse, podiumuri, pavaje sau toalete improvizate, unele vechi de aproape 10 ani.
Tot ce este ilegal dăm jos, fără excepție. Primarul Ciprian Ciucu a semnat dispozițiile de desființare, iar Poliția Locală a Municipiului București și Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti au început „curățenia”. Șase astfel de construcții din jurul a trei chioșcuri (situate în zona Fanfarei și a volierei de păuni) au fost puse la pământ.
Chioșcurile propriu-zise, care au autorizație, rămân. În schimb, toate „cașcarabetele” cu care comercianții s-au extins au fost desființate", a comunicat Primăria Municipiului Bucureşti.