Antena 3 CNN › Actualitate › Restricţii de trafic pe un tronson din A2, până pe 11 octombrie. Se va circula pe o singură bandă, iar viteza va fi limitată la 60 km/h

Restricţii de trafic pe un tronson din A2, până pe 11 octombrie. Se va circula pe o singură bandă, iar viteza va fi limitată la 60 km/h

M.P.
1 minut de citit Publicat la 22:45 30 Sep 2026 Modificat la 22:45 30 Sep 2026
Restricţii de trafic pe un tronson din A2, până pe 11 octombrie FOTO: Agerpres

Autorităţile au anunţat, miercuri, că vor fi impuse restricţii de trafic pe Autostrada A2, pentru reparaţii pe Podul Cernavodă. Astfel, circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă, iar viteza va fi limitată la 60 km/h. Restricţiile se aplică în perioada 30.09.2026 – 11.10.2026.

"D.R.D.P. Constanța informează participanții la trafic că, în perioada 30.09.2026 – 11.10.2026, se vor institui restricții de circulație pe autostrada A2, în vederea executării lucrărilor de remediere a rosturilor de dilatație la Podul Cernavoda, pe sectorul cuprins între km 159+600 – km 157+800, pe calea 2, aferentă sensului de deplasare Constanța – București. Circulația se va desfășura pe o singură bandă de circulație, cu limitare de viteză de 60 km/h.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricțiile de circulaţie instituite şi semnalizarea rutieră temporară.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere", au transmis autorităţile.

Se pregătesc noi restricții de circulație în București

Se pregătesc noi restricții de circulație în București. Mai multe tipuri de mașini ar putea să nu mai aibă voie să circule și să staționeze pe drumurile publice în orele de vârf. Măsura este propusă pentru fluidizarea traficului din Capitală și ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie.

Un proiect aflat în dezbatere la Primăria Capitalei propune ca aceste autovehicule să nu mai poată circula și staționa pe drumurile publice între orele 7:00 și 9:00 dimineața și între 17:00 și 19:00, din cauza faptului că traficul este deja foarte aglomerat, iar mașinile de livrare și aprovizionare opresc frecvent pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole