Antena 3 CNN Politică Ședință la PNL: liberalii dau un nou vot pentru susținerea lui Bolojan. Strategia premierului după mutarea PSD

Ședință la PNL: liberalii dau un nou vot pentru susținerea lui Bolojan. Strategia premierului după mutarea PSD

Cătălina Mănoiu
2 minute de citit Publicat la 09:32 21 Apr 2026 Modificat la 11:44 21 Apr 2026
Premierul mai poate rămâne 45 de zile în funcție până când Constituția îl obligă să ceară un vot de încredere în fața Parlamentului. Foto: Agerpres

Premierul Ilie Bolojan pune la cale un plan pentru a rămâne la putere, după ce PSD i-a retras sprijinul politic, în urma votului din 20 aprilie. Susținut total de PNL, chiar și de cei care până nu demult îl contestau, inclusiv la negocierile de la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan, Bolojan a anunțat că nu îşi dă demisia şi pregătește un guvern fără PSD. În mai puţin de o oră, liberalii se reunesc în şedinţa Biroului Permanent pentru a da un nou vot pentru susținerea premierului, dar și pentru a căuta soluţii. 

România a intrat într-o criză politică majoră, iar jocurile de culise sunt în plină desfășurare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că nu va demisiona, deși PSD i-a retras sprijinul și i-a dat un ultimatum. Fostul premier Emil Boc a declarat că până când nu se formează o nouă majaoritate parlamentară capabilă să dea un alt guvern, Guvernul Bolojan rămâne în funcție

„Acest guvern va rămâne în vigoare până când o altă majoritate politică se va consolida în Parlament. Cu alte cuvinte, spus în termeni populari, cine dă jos un guvern trebuie să aibă și posibilitatea să pună unul nou”, a spus Boc. 

În paralel, președintele Nicușor Dan a anticipat declanșarea crizei și a anunțat că va ține „una, două, trei, câte runde de negocieri sunt necesare” pentru a ajunge la o soluție în care cele patru partide pro-occidentale - PSD, PNL, USR și UDMR - continuă să guverneze împreună. În același timp, PSD face calculele pentru votul unei moţiuni de cenzură. 

Conducerea PNL se reunește, marți dimineață, într-o nouă ședință, la Parlament, unde va da un nou vot pentru susținerea lui Ilie Bolojan în funcția de premier.

Imediat după votul PSD de luni seară, liberalii care erau strânși la sediul din Modrogan, inclusiv Hubert Thuma, contestatarul lui Bolojan, au făcut scut în jurul prim-ministrului și l-au mandatat ca să „negocieze să rămână în continuare premier”. Bolojan are și sprijinul USR, UDMR și al minorităților. 

Premierul mai poate rămâne 45 de zile în funcție până când Constituția îl obligă să ceară un vot de încredere în fața Parlamentului, dacă PSD își retrage oficial sprijinul politic și miniștrii săi demisionează din Guvernul.

Strategia liberalilor în acest scenariu este să îi demită pe toți oamenii numiți de PSD. Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, Bolojan a pregătit interimari și pentru portofoliile care vor fi vacantate de PSD. 

Aritmetica parlamentară este însă extrem de complicată și presupune negocieri om la om și nici atunci rezultatul nu este garantat. Împreună, PNL și USR au 130 de voturi.

Dacă adăugăm și voturile UDMR, Bolojan ar avea 181 de voturi. Cu 52 mai puțin decât cele 233 necesare. Cu voturile parlamentarilor SOS, POT și al celor neafiliați ar ajunge la 231.

Însă această variantă, a negocierilor de la om la om cu fiecare parlamentar din partidele mici este cea agreată de toate cele trei partide și liderii acestora o văd fezabilă, potrivit informațiilor antena3.ro. 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole