Antena 3 CNN Externe SUA şi Mexicul vor începe „acţiuni coordonate” împotriva traficului de droguri şi de arme

SUA şi Mexicul vor începe „acţiuni coordonate” împotriva traficului de droguri şi de arme

Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 09:11 28 Feb 2025 Modificat la 09:22 28 Feb 2025
Oficialii din Mexic au anunţat extrădarea către SUA a 29 de narcotraficanţi. Sursa foto: Getty Images

Responsabili de securitate din Mexic şi SUA au convenit să desfăşoare "o serie de acţiuni coordonate" împotriva traficului de arme şi de droguri de o parte şi de alta a frontierei dintre cele două ţări, a anunţat guvernul mexican, relatează AFP, potrivit Agerpres. Întâlnirea a avut loc ieri, la Washington.

Obiectivul constă în "diminuarea numărului de morţi în cele două ţări provocate de consumul de fentanil ilegal" în SUA şi de "utilizarea de arme de foc traficate ilegal" în Mexic, se precizează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe mexican.

Reprezentanţii celor două ţări "au convenit o serie de acţiuni coordonate în cele două state, care vor fi puse în practică în următoarele săptămâni şi luni, pentru a întări lupta împotriva crimei organizate de cele două părţi a frontierei", adaugă comunicatul, a transmis Agerpres.

O parte din guvernul mexican se află la Washington pentru a evita ca preşedintele american Donald Trump să taxeze cu 25% exporturile mexicane începând de marţea viitoare, pe 4 martie.

Preşedintele american şi-a confirmat ieri intenţia de a pedepsi Mexicul şi Canada, cei doi parteneri ai săi din tratatul de liber schimb al Americii de Nord, pentru că "drogurile continuă să curgă în ţara noastră" din cele două ţări vecine, a scris el pe reţeaua sa Truth Social.

Mai devreme în cursul zilei, Mexicul a anunţat extrădarea către SUA a 29 de narcotraficanţi.

Printre ei se află Rafael Caro Quintero, potrivit guvernului. Fostul rege al marijuanei din anii 1980, Caro Quintero a fost unul dintre criminalii cei mai căutaţi de FBI pentru implicarea sa în uciderea agentului american antidrog Enrique 'Kiki' Camarena, răpit, torturat şi ucis în Mexic în 1985.

Criticat de Washington, Mexicul a depus o plângere în SUA împotriva fabricanţilor de arme americani.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole