Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj desfășoară o amplă operațiune de percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR), într-un dosar ce vizează fapte de corupție și infracțiuni asimilate acestora, potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN. Printre persoanele vizate de anchetă s-ar afla și Cristian Anton, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, în perioada în care acesta ocupa funcția de ministru al Transporturilor, actual director general al ARR, conform surselor citate.
UPDATE 13:20 Întrebat despre acest subiect de jurnalistul Antena 3 CNN, Ovidiu Stan, într-o conferință de presă susținută la Brașov, președintele PSD, Sorin Grindeanu a declarat:
„Am văzut în această dimineață. Cine nu respectă legea, să plătească. Imi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat. Dar, repet, dacă cineva greșește, nu contează că a fost șef de cabinet sau ministru. Cine nu respectă legea, plătește.”
UPDATE 12:20 Procurorii DNA au extins perchezițiile și la biroul lui Cristian Anton din cadrul Autorității Rutiere Române, situat în sediul Ministerului Transporturilor, potrivit surselor Antena 3 CNN.
La această oră, descinderile sunt încă în desfășurare, iar anchetatorii ridică documente și alte probe relevante pentru dosar. Sursele citate precizează că, după finalizarea perchezițiilor, Cristian Anton urmează să fie dus la sediul DNA pentru audieri.
Potrivit acelorași surse, în timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit sume importante de bani: aproximativ 50.000 de euro la un domiciliu din București, dar și bani depozitați în cutii la un domiciliu din Timișoara. Banii ar fi fost găsiți acasă la Cristian Anton.
UPDATE 12:10 DNA a transmis un comunicat oficial legat de perchezițiile în curs, fără să precizeze, însă, ce persoane sunt vizate de anchetă.
Comunicatul DNA
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025 - prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat.
În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Pitești și Timișoara, precum și a Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Știrea inițială: Descinderile au loc simultan în mai multe județe din țară, respectiv în București, Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, atât la sedii ale instituției, cât și la domiciliile unor persoane suspectate de implicare în rețea.
Ancheta vizează modul în care erau obținute certificatele necesare desfășurării activităților de tip ride-sharing, dar și atestatele profesionale pentru șoferii de transport marfă. Procurorii suspectează că, în mai multe județe, examenele organizate de ARR ar fi fost fraudate în mod sistematic.
„Taxă” pentru a promova examenul, între 600 și 1.500 de euro
Concret, există suspiciuni că unii candidați ar fi fost înlocuiți de alte persoane la susținerea probelor sau ar fi primit răspunsurile în timpul examenului, în schimbul unor sume de bani. Potrivit surselor, „tarifele” pentru promovarea frauduloasă a examenelor ar fi variat între 600 și 1.500 de euro.
În dosar sunt vizați 12 suspecți, inclusiv Cristian Anton, iar acuzațiile includ luare și dare de mită, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și divulgarea de informații confidențiale.
Pe scurt, anchetatorii susțin că membrii rețelei ar fi încasat sume cuprinse între 600 și 1.500 de euro pentru furnizarea subiectelor sau facilitarea promovării examenelor necesare obținerii atestatelor profesionale pentru șoferii din transportul de marfă.
Investigația este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească întreaga amploare a rețelei și responsabilitățile fiecărei persoane implicate.