Antena 3 CNN Actualitate Locale Suspiciune de pestă porcină într-o gospodărie din Vrancea. 14 animale sacrificate

Suspiciune de pestă porcină într-o gospodărie din Vrancea. 14 animale sacrificate

Un nou caz de pestă porcină africană (PPA) a fost înregistrat, luni, la Homocea, 14 animale dintr-o exploataţie agricolă fiind sacrificate, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Vrancea, Adrian Rădulescu.

"Astăzi a fost înregistrată o nouă suspiciune de pestă porcină africană într-o gospodărie din comuna Homocea. Probele au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, pentru confirmare. Un număr de 14 animale din exploataţia din Homocea au fost deja sacrificate şi dirijate către incinerare, astfel încât să prevenim răspândirea virusului PPA", a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Rădulescu.

Centrul Local de Control al Bolilor a fost convocat în vederea analizării situaţiei şi adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, în zonă fiind dispuse măsuri de urgenţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Acesta este al doilea focar de pestă porcină de la Homocea, după ce în toamna anului trecut un alt caz a fost înregistrat într-o gospodărie din satul Lespezi. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: pesta porcina gospodarie Vrancea
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei