Antena 3 CNN › Externe › Un angajat al centralei nucleare Zaporojie a fost ucis într-un atac cu dronă, în drum spre serviciu

Un angajat al centralei nucleare Zaporojie a fost ucis într-un atac cu dronă, în drum spre serviciu

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 21:13 09 Noi 2026 Modificat la 21:13 09 Noi 2026
Turnurile de răcire ale Centralei Nucleare Zaporojie din Enerhodar, oraş aflat în sud-estul Ucrainei. Sursa foto: Getty Images

Un angajat al centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, aflată sub ocupaţie rusă, a fost ucis într-un atac cu dronă, au anunţat luni conducerea centralei şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Conducerea centralei a atribuit Ucrainei responsabilitatea pentru moartea bărbatului. Potrivit acesteia, maşina sa a fost lovită de o dronă în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Conform relatărilor ruseşti, un alt angajat al centralei a fost ucis într-un atac cu dronă asupra vehiculului său, în timp ce se deplasa spre serviciu, la sfârşitul lunii octombrie. De asemenea, un alt muncitor, care curăţa centrala, a fost ucis într-un atac cu dronă în oraşul vecin Energodar, la începutul lunii noiembrie.

AIEA nu atribuie, în general, responsabilitatea pentru incidentele militare din jurul centralei, dar directorul general al agenţiei, Rafael Grossi, a condamnat atacurile şi a cerut încetarea imediată a acestora.

Grossi a descris incidentele drept „atacuri inacceptabile care încalcă piloni indispensabili ai siguranţei nucleare”.

„Întreg personalul centralei nucleare trebuie să îşi poată desfăşura activitatea importantă fără stres inutil sau teamă”, a subliniat el într-un mesaj pe platforma X.

Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa. La scurt timp după începerea războiului din Ucraina, aceasta a intrat sub control rus şi, de atunci, a fost bombardată în mod repetat.

Reactoarele centralei nu sunt în funcţiune, dar necesită în continuare răcire, ceea ce presupune utilizarea unor linii de alimentare externe sau a unor generatoare diesel. În cursul weekendului, centrala a fost nevoită să se bazeze pe generatoare, în urma unei noi întreruperi a alimentării cu energie electrică.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole