Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Amin Zahra explică în ce condiţii se pot vaccina anti-COVID cei care au alergii severe

Dr. Amin Zahra explică în ce condiţii se pot vaccina anti-COVID cei care au alergii severe

Românii cu alergii au de multe ori rezerve în privinţa vaccinării anti-COVID. Încercăm să aflăm astăzi cât adevăr este aici şi, mai mult, dacă este posibil ca tocmai serul să declanşeze reacţii alergice. 

Dr. Amin Zahra explică în ce condiţii se pot vaccina anti-COVID cei care au alergii severe
Sursa foto: Facebook/RO Vaccinare
de Georgiana Adam    |    27 Oct 2021   •   16:20

De la debutul campaniei de vaccinare, cei care suferă de alergii s-au temut de vaccinul anti-COVID din cauza faptului că ar putea suferi complicaţii. 

Medicul Amin Zahra ne linişteşte şi ne spune că riscul de a face şoc anafilactic de la vaccin este la fel de redus ca după orice alt medicament.

"Putem face un şoc anafilactic de la vaccin ca şi atunci când putem face după ce luăm orice medicament. Dacă avem alergie la acel medicament, putem să suferim un şoc anafilactic, la fel ca şi la vaccin", a spus medicul Amin Zahra, miercuri, la Antena 3.

În plus, specialistul atrage atenţia că persoanele cu alergii sau boli autoimune, din contră, sunt expuse la un risc mult mai mare de a face o formă mult mai severă de COVID.

"Mai ales cei care se ştiu cu o imunitate slabă au indicaţie la vaccin, pentru că riscă o formă mai severă de COVID", a adăugat medicul.

"Aceste cazuri de şoc anafilactic sunt foarte rare. În plus, în centrele de vaccinare sunt medici care intervin .

Nu trebuie să amâne oamenii să se vaccineze din cauza aceasta, ci trebuie să facem vaccinul cât mai repede, ca să avem o imunitate cât mai bună", a conchis medicul.
 

×
Subiecte în articol: Amin Zahra vaccin COVID-19 alergii
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close