Antena 3 CNN Coronavirus Mărturia unui român din Spania infectat cu coronavirus: „Nu mai trăisem așa ceva”

Mărturia unui român din Spania infectat cu coronavirus: „Nu mai trăisem așa ceva”

Un român din Spania a mărturisit cum a fost infectat cu coronavirusul și cum a reușit să învingă boala.

Mărturia unui român din Spania infectat cu coronavirus: „Nu mai trăisem așa ceva”
Sursa foto: Foto: Hepta
13 Apr 2020   •   18:24

Alexandru a povestit cum a început coșmarul său într-o noapte și ce simptome a avut. 

„Totul a început într-o noapte. M-am trezit și aveam dificultăți de respirație și febră. Apoi, spre dimineața am avut o tuse ciudată, seacă, nu mai trăisem așa ceva. 

Apoi am mers la doctor și mi-au făcut testul, care a ieșit pozitiv. Nu m-am simțit rău, aveam în continuare puține dificultăți de respirație, dar și o ciudată lipsă a gustului. 

Au testat apoi toată familia, eu stau cu socrii în Spania, soția mea fiind acolo. Mi s-a spus că am luat infecția de la socrii. Atât eu, cât și soția. Am fost tratat cu paracetamol, atât. Din fericire, nu am simțit o agravare a stării mele de sănătate.

Iar după câteva zile după care mi-au dispărut simptomele am fost testat din nou și testul a ieșit negativ. Și soția mea se simte bine. Din păcate, socrii au avut mai mari dificultăți cu boala, au suferit mai mult, dar doctorii mi-au spus că sunt pe drumul cel bun și își vor reveni”, a povestit Alexandru pentru Fanatik.

×
Subiecte în articol: coronavirus roman diaspora roman infectat
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close