Antena 3 CNN Economic Banci Programul Prima Casă se apropie de final

Programul Prima Casă se apropie de final

Programul Prima Casă se apropie de final
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    25 Noi 2015   •   22:05

Programul Prima Casă se apropie de final. Mai multe bănci au anunţat că fondurile pentru creditele subvenţionate de stat s-au epuizat. Iar soarta programului pentru anul viitor este încă neclară.

Reprezentanţi ai pieţei bancare susţin că programul nu mai este necesar, în condiţiile în care instituţiile financiare folosesc aceleaşi condiţii de creditare pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă.

Anul acesta a fost cel mai bun pentru Prima Casă. Cifrele înregistrate de Fondul de Garantare arată că 29.000 de români şi-au cumpărat locuinţe garantate de stat.

Băncile mari au anunţat deja că nu mai au fonduri disponibile din plafonul de garanţii pentru Prima Casă. Astfel, clienţii care vor acum un credit pentru a-şi cumpăra o locuinţă sunt îndrumaţi către credite ipotecare.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close