Antena 3 CNN Economic Biz News Leul îşi continuă deprecierea. Un euro, cotat la 3,8379 lei

Leul îşi continuă deprecierea. Un euro, cotat la 3,8379 lei

Leul îşi continuă deprecierea. Un euro, cotat la 3,8379 lei
03 Dec 2008   •   13:53

Leul s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de miercuri, iar cursul de schimb a atins un maxim de 3,83 lei/euro, datele privind creşterea economică din primele nouă luni situatându-se peste aşteptările analiştilor, transmite Mediafax. În acelaşi timp, valutele din regiune s-au apreciat. BNR a afişat o rată de referinţă de 3,8379 lei/euro.
Primele tranzacţii ale zilei s-au realizat la 3,8230-3,8260 lei/euro, după ce marţi cursul a închis la 3,8190-3,8220 lei/euro.
"Cererea de valută a urcat cotaţiile până la 3,8250-3,8270 lei/euro, în prima oră de tranzacţionare. După publicarea datelor privind PIB-ul, ratele au scăzut uşor la 3,8180-3,8210 lei/euro, însă aprecierea leului a fost oprită de ordinele comerciale de cumpărare de euro, care a întors cursul de schimb pe creştere. Valutele statelor emergente se întăresc faţă de moneda europeană", a declarat dealerul unei bănci, pentru Mediafax.
În jurul orei 10.30, euro se tranzacţiona cu 3,8270-33,8300 lei.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar deprecierea leului
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close