Antena 3 CNN Economic Biz News Leul se depreciază uşor faţă de moneda europeană. Un euro, cotat la 3,7522 lei

Leul se depreciază uşor faţă de moneda europeană. Un euro, cotat la 3,7522 lei

Leul se depreciază uşor faţă de moneda europeană. Un euro, cotat la 3,7522 lei
17 Noi 2008   •   13:38

Leul a înregistrat o depreciere nesemnificativă, cu 0,35 bani, după prima oră a şedinţei interbancare de luni. Cursul a urcat la 3,7395 lei/euro, urmând tendinţa valutelor din regiune. Primele operaţiuni de luni au fost efectuate la 3,7290 - 3,7320 lei/euro. Apoi, cursul a urcat până la 3,7420 - 3,7450 lei pentru un euro. BNR a afişat o rată de referinţă de 3,7522 lei pentru un euro.
La ora 10.24, moneda europeană se tranzacţiona cu 3,7395 - 3,7425 lei/euro. "Cursul de schimb a înregistrat variaţii uşoare în prima oră, leul apreciindu-se imediat după deschidere, pentru ca apoi să se coreleze cu scăderile valutelor statelor emergente. Piaţa este animată mai mult de investitorii comerciali locali, care plasează ordine de cumpărare de euro, însă volumele tranzacţionate sunt reduse", a declarat un dealer, citat de Mediafax.
BNR a afişat, vineri, o rată de referinţă de 3,7379 lei pentru un euro, în scădere faţă de cotaţia din ziua anterioară, de 3,8121 lei/euro.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar deprecierea leului
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close