Antena 3 CNN Economic Brand de ţară Doi soți din Tecuci au transformat un vis într-o afacere cu lactate de reputație internațională. Zeci de oameni lucrează în fabrica lor

Doi soți din Tecuci au transformat un vis într-o afacere cu lactate de reputație internațională. Zeci de oameni lucrează în fabrica lor

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 18:55 20 Iun 2025 Modificat la 18:55 20 Iun 2025
Artesana 2
Produsele sunt realizate într-o fabrică modernă, cu zeci de angajați. Foto: Antena 3 CNN

O familie din Tecuci a reușit în doar câțiva ani să transforme o mică afacere într-unul dintre cele mai puternice branduri de lactate din țară.

Drumul nu a fost deloc ușor, ci marcat de provocări și chiar de o intrare în insolvență.

Cu perseverență și viziune, antreprenorii autohtoni au reușit însă să își găsească locul pe piață. Astăzi, produsele lor artizanale din lapte sunt apreciate nu doar în România, ci au cucerit și consumatorii din afara granițelor

În 2007, Daniel pășea într-o fabrică mică din Spania și gusta pentru prima dată o brânză maturată de capră. 

Gustul special i-a dat apoi o idee "de milioane": să pornească în România o afacere cu lactate artizanale. Cu un ajutor de 230.000 euro din partea Uniunii Europene, românul urma să deschidă prima fabrică de brânzeturi în Tecuci.

Drumul spre succes a fost marcat de insolvență

"Nu aveam nici o legătură cu industria. Știam doar că vrem să facem brânza aceea. Am obținut și aprobarea, la sfârșitul anului, și apoi am început să căutăm finanțare. Numai că ne-a luat încă vreo 4 ani, pentru că eram  în plină criză financiară. Nicio bancă nu ne primea.

Noi nu aveam altceva decât pe noi și casele părinților, pe care le-am pus gaj la bancă. Doar așa am putut obține creditul inițial", povestește antreprenorul Daniel Donici.

"Ne-am dat seama că târgurile nu pot susține cheltuielile unei fabrici și am început să ne împotmolim. Am intrat în insolvență. Banca și-a luat mâinile de pe proiectul nostru frumos și ne-am reorientat către piața de retail", adaugă Alina Donici, cofondatoarea produselor Artesana.

Odată ce clienții au gustat făcute din lapte de capră sau vacă, tot mai multe lanțuri de magazine și-au deschis ușile pentru produsele lor. Acum, acestea sunt pe rafturile a peste 2000 de magazine din România, dar și în șapte țări din Europa. 

Laptele procesat provine doar de la fermieri locali din zona Tecuciului. Secretul succesului stă în păstrarea gustului autentic al lactatelor, care se menține datorită ambalajului de sticlă. 

De asemenea, laptele nu este omogenizat, tocmai pentru ca particulele de grăsime să rămână intacte și să păstreze gustul autentic.

Antreprenor: În maxim 24 de ore de la colectare, laptele ajunge pe rafturile magazinelor

"Cu laptele e simplu: e doar pasteurizat, ambalat, răcit și trimis la livrare. Deci cred că în maxim 24 de ore de la mulgere ajunge pe raft și la Satu Mare, și la Constanța și la București", detaliază Daniel.

Înainte de a intra în procesare în fabrică, fiecare lot de lapte este testat, se verifică aciditate, densitatea, dacă are urme de antibiotice, dar și dacă este 100% lapte de vacă sau de capră.

Potrivit specialiștilor din fabrică, testarea nu lasă loc de dubii: o dungă albastră indică faptul că laptele este 100% lapte de capră. Dacă apărea o dungă roșie însemna că este contaminat cu lapte de vacă și nu intra la procesare.

Procesarea se face cu tehnologii de ultimă oră. Laptele este pasteurizat la o temperatură mai mică de 100 de grade Celsius, pentru a nu-și pierde nutrienții. Ulterior, din lapte se fac chefir, sana sau iaurt. Toate conțin caimac natural.

Fabrica soților Donici dă de lucru la zeci de oameni

Cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro și cu mii de produse vândute săptămânal, fabrica din Tecuci oferă și 85 de locuri de muncă localnicilor.

"Drumul meu în Artesana a început printr-un anunț mass-media. Mai exact, l-am auzit la radio și am zis încerc o nouă carieră. Mi-a plăcut foarte mult faptul că este aproape de casă. Știți cum e când faci naveta, e mai dificil. Așa, fiind aproape de casă, mi-am făcut programul de 8 ore și ajung acasă odihnit", spune unul dintre angajați.

Responsabilitatea în domeniul alimentar pleacă de multe ori de la primul lucru pe care îl văd clienții, și anume, etichetele. Din acest motiv, în ultimul an și jumătate, Artesana a derulat programul educațional "Exploratori ai etichetelor" în peste 40 de școli din România.

Prin acest program, elevii învață să depisteze ingredientele naturale și toate informațiile de pe ambalaje.

Artesana a ajuns să fie un brand de țară, demonstrând că un vis, multă determinare și curajul de a răsturna obstacolele sunt rețeta care nu are nevoie de niciun alt ingredient artificial pentru a conduce la reușită.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close