Antena 3 CNN Economic Deputații au decis! Vești bune pentru această categorie de pensionari. Pot cere recalcularea pensiei

Deputații au decis! Vești bune pentru această categorie de pensionari. Pot cere recalcularea pensiei

Deputații au decis! Vești bune pentru această categorie de pensionari. Pot cere recalcularea pensiei
Sursa foto: Foto: pixabay.com
24 Oct 2017   •   14:05

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care modifică legea pensilor, persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016 urmând să beneficieze de recalcularea pensiei.

"Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016, beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alineatului (4)", potrivit proiect de Lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, potrivit alineatului (4) al articolului 65 din actuala Lege a pensiilor publice.

Recalcularea pensiilor se va face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare ănregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.

De recalcularea pensiilor vor putea beneficia persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: deputati pensie recalculare
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close