Antena 3 CNN Economic Imobiliare Numărul locuinţelor închiriate, de patru ori mai mare decât cel declarat

Numărul locuinţelor închiriate, de patru ori mai mare decât cel declarat

Numărul locuinţelor închiriate, de patru ori mai mare decât cel declarat
Sursa foto: Foto: Video News
27 Ian 2011   •   15:52

Lupta cu evaziunea fiscală se face doar la nivel de declaraţii. O arată încă o dată, dacă mai era cumva cazul, o analiză a făcută de Financiarul.

Oficial, în România, doar 312.000 de locuinţe sunt închiriate cu acte în regulă, ceea ce înseamnă că proprietarii lor plătesc impozitul cuvenit. Neoficial, însă, numărul garsonierelor, apartamentelor şi caselor date spre închiriere este de patru ori mai mare, adică de peste 1,2 milioane de unităţi.

De pe urma celor peste 300.000 de case închiriate, statul încasează cam 110 milioane de euro anual. În această perioadă, locuinţele se închiriază cu preţuri cuprinse între 70 de euro şi 10.000 de euro, cel mai mare segment fiind reprezentat de chiriile medii de 200 de euro pe lună.

Ei bine, dacă evaziunea fiscală nu ar fi în floare, statul ar încasa de patru ori mai mulţi bani, adică în loc de 110 milioane de euro, ar lua... 450! Bani care ar putea fi folosiţi în sănătate, educaţie sau infrastructură.


×
Subiecte în articol: apartamente chirii evaziune fiscala
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close