Antena 3 CNN Economic Panică pe bursele europene după un blackout în Peninsula Iberică

Panică pe bursele europene după un blackout în Peninsula Iberică

A.O.
1 minut de citit Publicat la 15:50 28 Apr 2025 Modificat la 16:53 28 Apr 2025
grafic bursa in jos
De asemenea, companiile energetice şi de electricitate au trecut pe pierdere. Foto: Getty Images

Deși nu au fost afectate de pana de curent și au operat normal, bursele europene şi-au redus câştigurile comparativ cu datele de luni de la ora prânzului, relatează Agerpres. De asemenea, companiile de energie şi cele de electricitate sunt în cădere, după producerea unui blackout în toată Spania peninsulară, dar și în Portugalia și în Andorra. 

Creşterile de pe burse au fost reduse, respectiv plus 0,08% la Bursa din Londra, în jurul orei 13:30, plus 0,20% Bursa din Madrid, 0,26% cea de la Milano, 0,44% Frankfurt şi 0,63% Paris, relatează EFE, preluată de Agepres. 

De asemenea, companiile energetice şi de electricitate au trecut pe pierdere, cu scăderi de 0,84 % în cazul Redeia şi de 0,78 % pentru Solaria, care au pierdut cel mai mult în IBEX 35 (indicele bursei spaniole), în timp ce acţiunile Iberdrola s-au depreciat cu 0,29%.

Conform datelor REE (operatorul de sistem Reţele Electrice) în jurul orei 12:30, când consumul era în jur de 25.184 megavaţi, acesta a scăzut în mod repetat, până la 12.425 MW.

Pana de curent generalizată la nivel peninsular a lăsat fără lumină, internet şi date mobile milioane de utilizatori. De asemenea, pana de curent afectează mobilitatea persoanelor şi mărfurilor, trenurile şi metroul din Madrid sunt oprite, zborurile avioanelor suspendate, persoane blocate în lifturi şi semafoare care nu funcţionează.

În România, nu există niciun fel de problemă în sistemul electroenergetic național și că „românii nu au motive de îngrijorare”, a dat asigurări ministrul Energiei la Antena 3 CNN. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close