Antena 3 CNN Economic Scumpiri pentru șoferi: Rovinietă, impozite și taxe mai mari. Cât vor plăti românii

Scumpiri pentru șoferi: Rovinietă, impozite și taxe mai mari. Cât vor plăti românii

Cătălina Iordache
1 minut de citit Publicat la 12:04 01 Sep 2025 Modificat la 12:04 01 Sep 2025
om care calculeaza cu bani si chei de msina si masina de jucarie
Amenda pentru lipsa rovinietei creşte şi ea. Foto: Getty Images

Începutul de toamnă vine cu noi scumpiri pentru șoferi. De astăzi, aceştia vor plăti dublu pentru rovinietă, de la 28 de euro la 50 de euro. Şi amenda pentru neplata rovinietei s-a mărit. Românii vor plăti mai mult şi pentru impozitele maşinilor, cât şi pentru trecerile de pod Feteşti-Cernavodă şi Giurgeni-Vadu Oii.

1 septembrie vine cu un nou set de scumpiri pentru șoferi. De azi, preţul rovinietei s-a dublat. Rovinieta pe un an a ajuns la 50 de euro, de la 28, cât a fost până acum. Cea de o zi creşte de la 2,5 euro la 3,5 euro, iar cea pe 30 de zile va fi mai scumpă cu mai bine de 4 euro.

.Autoritățile precizează că rovinietele achiziționate anterior datei de 1 septembrie 2025 își păstrează valabilitatea până la expirare, iar şoferii sunt sfătuiți să consulte noile prevederi legale și să achiziționeze rovinieta corespunzătoare pentru categoria vehiculului și perioada de utilizare.



În plus, în câteva luni vor plăti mai mult și pentru impozite. Guvernul pregătește taxa auto pe poluare. Schimbarea formulei de calcul apare în Pachetul 2 de măsuri pentru care guvernul îşi va asuma răspunderea luni în faţa Parlamentului. Calculul impozitelor se păstrează pe capacitatea cilindrică.

Elementul de noutate care apare este norma euro. În funcţie de norma euro impozitul creşte sau scade.
Creşterile sunt la mijloacele de transport sub 1.600 de centimetri cubi şi noile preţuri se pot dubla.

Taxa de pod pentru autoturisme va fi majorată de la 13 lei la 19 lei pentru o singură trecere a podurilor Feteşti şi Cernavodă, dar şi de la 11 lei la 16 lei pentru o singură trecere a podului peste Dunăre între Giurgeni şi Vadu Oii.

Noile tarife pentru rovinietă

  • Valabilitate 12 luni: 50 euro
  • Valabilitate 1 zi: 3,5 euro
  • Valabilitate 10 zile: 6 euro
  • Valabilitate 30 zile: 9,5 euro
  • Valabilitate 60 zile: 15 euro

Amenda pentru lipsa rovinietei creşte şi ea, modificându-se de la 275-550 de lei cât era, la 500-1.000 de lei.

Noile taxe pentru trecerea pe podurile Feteşti-Cernavodă şi Giurgeni-Vadu Oii

  • Podul Fetești-Cernavodă: 19 lei
  • Podul Giurgeni-Vadu Oii: 16 lei

Noile impozite auto

  • Mașină electrică: 80 lei
  • Mașină cu o capacitate cilindrică mică: 150 lei
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close