Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Agricool Tăierea viţei de vie în martie | Dezmuşuroitul şi copcitul, alte lucrări de care depinde producţia de struguri

Tăierea viţei de vie în martie | Dezmuşuroitul şi copcitul, alte lucrări de care depinde producţia de struguri

Martie este o lună plină în plantaţiile de viţă de vie. Este perioada în care au loc lucrări importante, cum ar fi dezmuşuroitul, tăiatul sau copcitul. Tot acum începe dirijarea şi legatul coardelor şi se aplică îngrăşăminte.

Tăierea viţei de vie în martie | Dezmuşuroitul şi copcitul, alte lucrări de care depinde producţia de struguri
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Mar 2023   •   16:37

De corectitudinea tăierii viţei de vie ţine producţia viitoare de struguri. Tocmai de aceea, cei mai pricepuţi din Buzău s-au întrecut la tăiat viţa de vie.

Concursul organizat în premieră la Buzău a fost jurizat de trei viticultori cu mare experienţă, din Spania, Italia şi România.

"Se pune foarte mult accent pe oinologie, pe bună dreptate, dar este la fel de importantă şi viţa de vie. Pentru că un vin bun se naşte în vie şi am considerat o foarte bună ocazie să punem în valoare viticultorii, profesioniştii, aceşti oameni minunaţi care petrec foarte mult timp afară indferent că este cald sau frig", a explicat o specialistă ce a luat parte la consursul organizat la Buzău.

Înainte de startul competiţiei, fiecare tăietor a putut să viziteze rândul alocat pentru a-şi putea stabili strategia de urmat. Juraţii au urmărit tot procesul, de la modul în care se face tăietura până la încărcătura rămasă pe fiecare butuc. Câştigător a fost un concurent din Prahova cu o experienţă de peste 40 de ani în domeniu.

Citeşte şi: Grădini tropicale cu ananas şi portocale la Sibiu | Se caută specialişti care să îngrijească serele

 

×
Subiecte în articol: viţa de vie struguri Agricool
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close