Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Amintiri din lumea artistică a anilor '80: 'Nu am plecat din România că muream de foame'

Amintiri din lumea artistică a anilor '80: 'Nu am plecat din România că muream de foame'

Cu dor de scenă şi de public, câteva dintre cele mai îndrăgite artiste ale anilor 1980 și-au deschis sufletul în emisiunea ”De-a viața ascunselea”, cu Florentina Fântânaru.

Amintiri din lumea artistică a anilor '80: 'Nu am plecat din România că muream de foame'
Sursa foto: Captură video
30 Mai 2020   •   15:14

Eva Kiss și soțul ei, Radu Constantin, trăiesc în Danemarca din 1990. Ei povestesc despre cum le-a schimbat pandemia viața și ce au făcut în izolare. Cei doi s-au bucurat să se audă cu Stela Enache, interpreta slagărului ”Ani de liceu”. Și cântărele cu voci inconfundabile, Gina Pătrașcu și Natalia Guberna s-au bucurat să revină din nou ”pe sticlă”, în emisiunea de la Antena 3.

”După atâția ani, reușim să ne vedem. Suntem emoționați.”, a spus Radu Constantin la revederea Stelei Enache.
”Noi ne-am revăzut de vreo câteva ori în București. Ne-am cunoscut la Târgu-Mureș și ne leagă o prietenie frumoasă, concerte, emisiune de televiziune.”, a răspuns artista.

Stela Enache, care pe timpul pandemiei s-a aflat în București, spune că izolarea i-a prins bine pentru că a reușit să facă curățenie prin casă și printre amintiri. Și soțul Evei, din Copenhaga, spune că a renovat.

Întregul interviu cu artiștii anilor '80, dar și șlagărele care au încântat inimile românilor pot fi revăzute în materialul video.

Amintiri din lumea artistică a anilor '80: 'Nu am plecat din România că muream de foame'

×
Subiecte în articol: De-a viața ascunselea
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close