Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Ce ne așteaptă în 2010?

Ce ne așteaptă în 2010?

Ce ne așteaptă în 2010?
24 Dec 2009   •   15:59

de Andreea MUNTEANU

Politica pare să fi luat o pauză în ajun de Crăciun, după un an al nervilor și răsturnărilor de situație. Totuși, am văzut-o pe Elena Udrea preluându-și cel de al doilea minister, al Dezvoltării, de la Vasile Blaga, reîncoronat șef cu drepturi depline la Interne. Am auzit protestele sindicaliștilor după ce guvernul vechi și nou a adoptat aseară, cu mare întârziere, bugetul pe anul viitor. Oamenii sunt speriați de perspectiva pierderii locului de muncă, a unei posibile scăderi a salariilor sau a unui nou sezon de concediu forțat fără plată.

Suntem la sfârșitul lui 2009, anul în care se fac 20 de ani de la Revoluție și în care se împlinește termenul profeției lui Silviu Brucan. Încercăm azi să vedem ce s-a schimbat și unde am ajuns. Încercăm să pariem pe ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Care vor fi primele decizii ale puterii de la București, cum ne vor influența viața? S-au schimbat politicienii, s-a schimbat politica? I-am invitat la o ediție specială a emisiunii "La Ordinea Zilei" pe scriitorul Lucian Avramescu și sociologul Marius Pieleanu.

×
Subiecte în articol: guvern revolutie buget
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close