Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cum să te îmbogăţeşti din criptomonede. Ce spune un "miner" român care are propria fabrică de Bitcoin

Cum să te îmbogăţeşti din criptomonede. Ce spune un "miner" român care are propria fabrică de Bitcoin

Românii sunt tot mai interesați de criptomonede. Un studiu arată că unul din 10 tranzacționează sau minează monedele virtuale. Silviu Ghiţă, care are propria fabrică de Bitcoin, ne arată cum să facem profit cu calculatorul de acasă.

5555
Sursa foto: Antena 3
de Cristi Popovici    |    11 Ian 2022   •   19:25

Însă sunt şi conaționali care au investit sume astronomice de ordinul milioanelor de euro în fabrici care produc Bitcoin sau Etereum - două din cele mai cunoscute criptomonede. Reporterii News Hour with CNN au stat de vorbă cu unul din aceşti români. Silviu Ghiţă ne arată cum să facem profit cu calculatorul de acasă.

Mii de plăci video de calculator, ventilatoare, plăci de bază, harduri şi procesoare montate pe standuri de metal - aşa arată o fabrică performantă de criptomonede, care îi poate aduce proprietarului şi 10.000 de euro pe zi. La aşa profit, investiția este una pe măsură - peste un milion de euro în echipamente. Ca să ajungeți la această performanță, atinsă în 7 ani de un tânăr fizician din Bragadiru, începeți de jos - chiar cu calculatorul de acasă.

„Cu o placă video destul de performantă faci undeva la 5-6 dolari, profit pe zi. Poate părea putin. Dar dacă ai 10 placi, faci 40 de dolari pe zi x 30 de zile, poţi să faci şi 1000 de dolari pe lună cu un rig format din 8 plăci video", spune Sivliu Ghiţă, "miner" de criptomonede.

Dacă vreţi să vă apucaţi de minat criptomonede aveţi nevoie de un RIG - adică un dispozitiv cu 6-8 sau 10 plăci video. O placă video performantă sare de 1.000 de euro. La toate acestea se adaugă şi costul curentului consumat, întrucât calculatorul va merge non-stop.

Fenomenul criptomonedelor a explodat în întreaga lume în 2020, anul debutului pandemiei. Din izolare, oamenii au început să mineze pe calculatoarele personale. Iar românii nu au rămas departe de asta.

„Sunt foarte mulţi români care minează. Extraordinar de mulţi. Nu mai am cunoștințe care să nu aibă unul, două riguri. Am prieteni cu foarte multe. De la 8.000 de plăci video in sus", explică Sivliu Ghiţă, "miner" de criptomonede.

Cum să te îmbogățești din criptomonede

„Am un coleg care investește şi are destul de mulţi bani", mai spune cineva
 „Am băgat o dată 2000 de euro, dar nu am avut răbdare şi am dat cash out şi am pierdut. Dar vreau să investesc, sunt cele mai bune", mai spune cineva. 
 „Este o investiție riscantă şi nu m-am documentat atât de mult încât chiar să iau", mai explică o persoană. 

Valoarea criptomonedelor este influențată de mai mulţi factori. Inclusiv revoluția din Kazahstan a afectat puternic piaţa, după ce internetul a fost oprit câteva zile în această ţară.

"Ce aş recomanda eu oamenilor, să nu o privească ca pe o afacere sigură, altfel ar face-o toată lumea. Am mina toţi numai bitcoin, nu s-ar mai duce nimeni la muncă, toată lumea ar mina criptomonezi. În niciun caz nu-ţi vinzi casa, maşina şi nu îţi faci 70 de credite ca să îţi cumperi aparatura de bitcoin", recomandă Sivliu Ghiţă, "miner" de criptomonede

Poţi face bani din criptomonede şi altfel - cumpărând şi vânzând, ca la bursă. Profesioniştii spun că pentru a avea profit, trebuie să investiți minimum 100 de euro pe lună, timp de câţiva ani la rând.

Dificultatea în a mina un Bitcoin creşte pe măsură ce minăm

"Pe lângă partea de producţie, ai şi partea de consum. Un rig de 8-10 plăci video poate să consume 500-600 de lei pe lună. Cât despre valoarea criptomonedelor, în ultimul an, preţul Etherului a crescut de la 1300 de dolari la 4500 de dolari. Nimeni, însă, nu-ţi poate garanta că preţul Etherului va rămâne acelaşi, va creşte sau va scădea. La zero, însă, nu se poate duce, este absolut imposibil treaba asta", mai spune Sivliu Ghiţă, "miner" de criptomonede.

Dificultatea în a mina un Bitcoin creşte pe măsură ce minăm. Adică, în 2021 cu 10 Asic-uri (dispozitive de minat) produceai 0,5 Bitcoin. În 2022 nu mai produce 0,5 Bitcoin, ci 0,4 Bitcoin. Anul următor mai puţin şi tot aşa, cu aceeași putere de minare.  

Acesta nu este un sistem inflaţionist, unde banca tipăreşte mereu bani noi, pentru că numărul maxim de Bitocin este limitat. Pe măsură ce de apropii de ultimele monede minabile, dificultatea este atât de mare, întrucât ultimul Bitcoin pe care poţi să-l minez poate dura suta de ani. Preţul lui nu va fi unul mic, pentru că resursele necesare pentru a-l mâna vor fi foarte mari.

×
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Vezi toate știrile din News Hour with CNN
Cele mai noi știri
Parteneri
x close