Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Magazine Povestea dramatică a celebrităţilor care au murit la cutremurul din 1977

Povestea dramatică a celebrităţilor care au murit la cutremurul din 1977

Cutremurul din 4 martie 1977 a avut o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, s-a produs la ora 21.22 și a durat 56 de secunde. 1.578 de oameni și-au pierdut viața, iar alți 11.300 au fost răniți. Printre victime se numără și foarte multe celebrități, cum ar fi Toma Caragiu sau Eliza Petrăchescu.

de Ştefan Petrică    |    04 Mar 2023   •   15:29

În urma cutremurului din 1977 au murit foarte multe celebrități, iar regizorii care au reușit să facă un film despre tragedia de atunci au aflat cu stupoare că filmul nu poate fi difuzat din cauza imaginilor prea dure, așa au anunțat comuniștii la acea vreme.

Toma Caragiu este considerat unul dintre cei mai mari actori români ai tuturor timpurilor.

Cutremurul devastatori din 1977 l-a prins în casă, unde sărbătorea alături de regizorul Alexandru Bocăneț finalizarea peliculei "Gloria nu cântă". Ambii au murit sub dărâmături în seara cu pricină.

Toma Caragiu s-a stins din viață la 52 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Belu.

Citește și: 46 de ani de la cutremurul din 1977. Cât de pregătiți suntem de un nou seism

Scenetele lui îi bucură pe oameni până și astăzi, iar filme precum Premiera sau seria Brigada Diverse sunt cunoscute și printre noile generații.

Vecină cu Caragiu era Doina Badea, care locuia chiar vizavi de blocul actorului. Artista avea doar 37 de ani și era considerat Edith Piaf a României, grație vocii ei.

Victima seismului a fost și actrița Eliza Petrăchescu. Aceasta era cunoscută pentru reprezentațiile de pe scena Teatrului Mic, dar și pentru roluri în filme precum Tănase Scatiu, Felix și Otilia sau Nunta de piatră.

Filofteia Lăcătuşu, cunoscuta artistă de muzică populară, nici măcar nu locuia în capitală. În 1977 ea a venit să înregistreze un disc, iar în momentul seismului se afla în Hotelul Victoria, unde era cazată. Acolo și-a găsit sfârșitul la doar 29 de ani.

Victima dezastrului a fost și Anatol Baconsky, tată lui Teodor Baconschi, fost ministru de externe.

 

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close