Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Părinte întreținător sau părinte crescător. Psiholog: "Aici se petrece marea dramă, pentru că copilul nu învață nimic din relația cu părinții"

Părinte întreținător sau părinte crescător. Psiholog: "Aici se petrece marea dramă, pentru că copilul nu învață nimic din relația cu părinții"

Ela Crăciun
2 minute de citit Publicat la 16:04 08 Oct 2021 Modificat la 16:53 09 Oct 2021
numai de bine
Sursa foto: Antena 3

Primii reușesc cu ușurință să intre în jocurile celor mici, se comportă ca niște frați mai mari, au răbdare și se simt foarte confortabil să aibă grijă de ei. În schimb, ceilalți preferă să nu se joace cu proprii copii, dar totuși se revanșează prin cumpărarea exagerată de lucruri și jucării. Acum, ați putea crede că una dintre categorii este mai bună decât cealaltă. Însă, psihologul, Constantin Cornea, are o altă părere.

E important ca fiecare părinte să aibă curajul să descopere din ce categorie face parte, întrucât doar așa va putea să înțeleagă cum își poate crește și educa propriul copil.

"La categoria părinte întreținător îi avem pe toți cei care pun mai presus de familie, de interacțiunea cu familia cariera, viața personală, raporturile cu societatea, relațiile de prietenie, relațiile cu familia de bază. Este cel care consideră ca își face datoria de tată sau de mamă în momentul în care își duce copilul la tot felul de cursuri, își duce copilul la tot felul de școli, vrea să vadă copilul ca pe un campion al vieții lui, spune că vrea să îi ofere copilului tot ceea ce nu a avut el"

Principalul defect este că acest tip de părinte crede că poate să își cumpere rolul prin intermediul lucrurilor materiale.

"Părintele crescător este cel care poate oferi un timp de calitate familiei. Este cel care oferă din abilitățile lui copilului, este cel care își învață copilul să își depășească anumite temeri, nu se așteaptă să cumpere tot felul de profesioniști care să îi dea copilului ceea ce nu poate oferi el. Raportându-ne și la relația cu soția, spunem că este cel care își petrece mai mult timp în familie, este cel mai dedicat vieții de familie, este cel care înțelege ce înseamnă timp de calitate petrecut împreună cu familia.

Pe care dintre părinți îi preferă mai mult copiii?

"Copilul cred că ar prefera să aibă un părinte întreținător și unul crescător, pentru că știm foarte bine că copilul merge pe sindromul plăcerii"

Însă, ar fi și mai bine dacă fiecare părinte și-ar descoperi ambele valențe, astfel încât să fie în echilibru.

"Este destul de simplu pentru părintele întreținător să își petreacă un pic mai mult timp cu copilul, cât și pentru părintele crescător să înțeleagă că viața este și dincolo de casă și dincolo de activitatea de familie. Uneori, ai nevoie să lupți cu viața, ai nevoie de bani, ai nevoie de relații, pentru că copilului nu poți să îi oferi doar dragoste.

Să ne găsim care sunt beneficiile rolului nostru, de crescător sau de întreținător, și să luăm și din celălalt rol în felul acesta, dacă ești sincer cu tine, descoperi din ce categorie faci parte și cum poți să iei și din cealaltă categorie anumite componente astfel încât să îți mulțumești și copilul, și soția și să te mulțumești și pe tine.

Conform specialiștilor, cel mai dăunător este atunci când copilul are ambii părinți întreținători.

"Amândoi aleargă după fata Morgana în privința carierei, nu au niciodată timp, își substituie rolul parental cumpărând o bonă, cumpărând pe cineva care să stea cu copiii și așa mai departe. Aici se petrece marea dramă, pentru că copilul nu învață nimic din relația cu părinții, se simte abandonat, are mari probleme cu stima de sine, dezvoltă foarte ușor adicții"

Un copil crescut de doi părinți întreținători nu va da nicio valorea lucrurilor, are tendința de a fi agresiv cu alți copii și are rezultate la școala slabe.

×
x close