Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Educaţie şi tradiţie, modele de dezvoltare ale noilor generaţii | România Inteligentă

Educaţie şi tradiţie, modele de dezvoltare ale noilor generaţii | România Inteligentă

Zeci de elevi pasionaţi de istorie au avut ocazia să înveţe despre personalităţile marcante cu care ţara noastră se mândreşte cu ocazia unui nou eveniment marca România Inteligentă. În cadrul Conferinţei Naţionale Viitorul a început ieri! Educaţie şi tradiţie - model de dezvoltare pentru noile generaţii, tinerii discutat despre modelele lor în viaţă care îi determină să înveţe şi să muncească cât mai mult pentru a avea un viitor strălucitor. Conferinţa a fost organizată de Antena 3 şi cotidianul naţional Jurnalul.

Educaţie şi tradiţie, modele de dezvoltare ale noilor generaţii | România Inteligentă
Sursa foto: Antena 3 CNN | România Inteligentă
31 Mar 2023   •   12:30

Elevii olimpici din Buzău au împărtăşit ce modele de viaţă urmează, iar exemplele date dau dovadă că România are parte de tineri cultivaţi, care ştiu cât de important este să îţi cunoşti trecutul.

Evenimentul s-a desfăşurat sub egida aniversării a 105 ani de la unirea Basarabiei cu România, iar tinerii au avut ocazia să cunoască urmaşi ai familiilor Cuza și Marghiloman, artizani ai acestui moment important din istoria ţării noastre.

Elevii au însă şi modele de viaţă din zilele noastre.

Conferința Națională "Viitorul a început ieri! Educație și traditie - model de dezvoltare pentru noile generații" a fost organizată de Antena 3 CNN şi cotidianul naţional Jurnalul, în cadrul platformei România Inteligentă.

Citeşte şi: Eroii pe care comuniştii au încercat să îi şteargă din istorie | România Inteligentă

×
Subiecte în articol: România Inteligentă
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close