Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Iluminatul stradal inteligent, soluţia pentru a reduce costurile la curent în Târgovişte

Iluminatul stradal inteligent, soluţia pentru a reduce costurile la curent în Târgovişte

Municipiul Târgovişte are un sistem de iluminat modern. Vechile lămpi stradale au fost înlocuite cu mii de corupri de iluminat bazate pe tehnologia LED. 

Iluminatul stradal inteligent, soluţia pentru a reduce costurile la curent în Târgovişte
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Iul 2022   •   11:08

Mai mult, intensitatea luminilor scade atunci când nu este circulaţie şi astfel facturile la curent sunt mai mici.

Scopul sistemului de iluminat inteligent din Târgovişte este de a reduce consumul de energie electrică. 

Noile corpuri de iluminat sunt dotate cu senzori, iar atunci când pe străzi nu sunt maşini, intensitatea luminii scade. Astfel, costurile pentru iluminatul stradal au scăzut cu 20%. 

"Este un sistem de management şi telegestiune prin care practic se controlează fiecare lampă. 

Putem interveni lampă cu lampă să micşorăm, să mărim intensitatea luminii, toate concurând la scăderea consumului de energie electrică", a explicat Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște.

Şi trecerile de pietoni sunt iluminate inteligent. Intensitatea luminii va crește în momentul în care pietonii vor traversa strada și va scădea când nu sunt oameni în preajmă. 

De asemenea, lămpile au şi panouri fotovolatice.

Sistemul a costat 22 de milioane de lei, iar banii au fost obţinuţi din fonduri europene nerambursabile, în cadrul proiectului find montate peste 3.000 de corpuri noi de iluminat.


 

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close