Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Pensiile, schimbare radicală: Cum vor fi calculate majorările

Pensiile, schimbare radicală: Cum vor fi calculate majorările

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că în anul 2021 nu s-a dat niciun leu la pensii. "Au dat 1 miliard de euro pe vaccinuri și niciun leu la pensii", a declarat Marius Budăi, joi seară, la Sinteza zilei cu Mihai Gâdea.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Oct 2022   •   22:32

"Oameni care când au fost la guvernare au dat 1 miliard de euro pe vaccinuri dar n-au dat un leu la pensie. Și acum ne spun nouă cum se majorează pensiile. Cred că ar trebui să le fie un pic rușine, nu de comunicarea publică cât de seniorii acestei țări. Ca să discutăm pe cifre foarte clare vreau să vă spun că eu am citit toate PNRR-urile din statele membre ale Uniunii Europene, toate. N-am ratat unul. Am citit toată legislația din fiecare stat membru din Uniunea Europeană, n-am găsit o asemenea inepție.

De ce media Uniunii Europene este de 12,5 - 13 % și seniorii României trebuie să fie condamnați pe 50 de ani la sărăcie, într-un procent de 9,4? De ce procentul României trebuie să fie cu mult sub media Uniunii Europene?", a spus ministrul Muncii, joi seară, la Antena 3 CNN.

Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%, asigură ministrul Muncii

Pensiile trebuie să crească şi vor creşte de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%, spune ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.

"Noi când vorbim public spunem că facem majorare de 10%, dar noi intervenim asupra punctului de pensie. Dacă am face majorare diferențiată, o dată că este neconstituțional dar mai descurajăm și contributivitatea.

Atunci venim cu măsuri suplimentare, gen măsuri din pachetele sociale, din pachetul Sprijin pe România pentru categoriile vulnerabile. Asta putem face. Dar majorare diferențiată nu se poate face", a mai spus ministrul despre modul în care vor fi calculate majorările la pensii.

Marius Budăi, vești bune pentru pensionari: ”Este cea mai mare victorie! Să nu mai condamnăm cetățenii României la sărăcie pentru următorii 50 de ani!”

"Despre pensiile contributive, cea mai mare victorie pentru români va fi eliminarea din PNRR a acelui procent inuman la adresa cetățenilor români, de a fi condamnați la sărăcie pentru următorii 50 de ani și este clar că din discuțiile de până acum, de la nivelul UE, de la nivelul familiei Socialiștilor-Europeni, avem toată susținerea acestui procent din PNRR. Să nu mai condamnăm cetățenii României la sărăcie pentru următorii 50 de ani.   

În PNRR se vorbește să nu avem 9,4% (n.r. – din PIB, cheltuieli maxime cu pensiile). Niciun stat membru UE nu are în PNRR așa ceva. Nicăieri nu există acest prag! Această inepție trebuie scoasă din UE.  

Atât am fost de iubitori de români – cei care au scris atunci, Ghinea, Turcan și Cîțu, că românii trebuie să fie săraci", a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, la România TV

×
Subiecte în articol: pensii Marius Budăi
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close