Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Mihai Gâdea, replică pentru ministrul Vasile Dîncu: "Familiile victimelor tragediei aviatice din martie au aflat de la TV şi le-aţi minţit, domnule ministru"

Mihai Gâdea, replică pentru ministrul Vasile Dîncu: "Familiile victimelor tragediei aviatice din martie au aflat de la TV şi le-aţi minţit, domnule ministru"

Informaţii exclusive din ancheta dublei tragedii aviatice din martie, în care opt militari români şi-au pierdut viaţa în doar o jumătate de oră.

Mihai Gâdea, replică pentru ministrul Vasile Dîncu: "Familiile victimelor tragediei aviatice din martie au aflat de la TV şi le-aţi minţit, domnule ministru"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    13 Oct 2022   •   09:41

La şapte luni de la începerea anchetei, au apărut primele concluzii: 7 din cei 8 militari au fost trimişi la moarte sigură în urma erorilor făcute de cei de la vârful Aviaţiei.

Mai exact, şeful Statului Major al Forțelor Aeriene și adjunctul său au emis ordine contradictorii în privința decolării elicopterului care a plecat după aeronava MIG-21 Lancer, deşi zborul era riscant din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Pe 2 martie, la o săptămână de la izbucnirea războiului din Ucraina, Armata Română pierdea, într-o singură noapte, opt oameni și două aparate de zbor. 

O aeronavă MiG-21 LanceR, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, s-a prăbușit în zona localității Cogealac, din județul Constanța. 

Plecat în misiune de căutare, un elicopter IAR 330 PUMA, cu șapte oameni la bord, s-a prăbușit și el la câteva minute după decolare. 

Potrivit datelor din ancheta, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, Generalul Viorel Pană ar fi dat un ordin în grabă de decolare a elicopeterului IAR 330 PUMA.

"Corelând orele din cutia neagră, cele de la comandament şi cele de la turnul de control, rezultă că ordinul de a nu decola a fost dat abia după ce elicopterul a decolat.

Ordinul de întoarcere a fost dat la 20:30, după ce elicopterul se prăbuşise", a explicat Mihai Gâdea, miercuri seara, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3 CNN.

Şocant a fost şi modul în care autorităţile române au prezentat datele tragediei. Comunicatul dat de Ministerul Apărării a prezentat informaţii eronate, mai spune jurnalistul.

"Trei minciuni. Prima: ordinele s-au dat după ce evenimentele avuseseră loc.

A doua minciună - la comandamentul de lângă Bucureşti, generalii dădeau ordine opuse.

A treia minciună - în nicio clipă, piloţii nu au fost îndemnaţi să revină. În comunicat ni s-a spus că trebuie să revină", a continuat Mihai Gâdea.

La şapte luni de la tragedia aviatică, Parchetul militar nu i-a chemat la audieri pe şefii Aviației.

Contactat de jurnaliştii Antena 3 CNN, ministrul Apărarii, Vasile Dîncu, a venit cu un mesaj neaşteptat.

"Sunt la NATO, acum ies de la cina de lucru. Nu am văzut emisiunea, nu ştiu la ce ar trebui să răspund cu privire la accident. Eu personal m-am ocupat de familiile victimelor", a fost replica transmisă de Dîncu.

"Nu. Familiile victimelor au aflat de la TV şi le-aţi minţit, domnule ministru. Şi aştept rezultatele anchetei", a adăugat Mihai Gâdea.

Ancheta de la Parchetul militar se află deocamdată în faza de cercetare in rem, nefiind pus nimeni sub învinuire în acest dosar.

Un elicopter IAR 330 PUMA, cu şapte oameni la bord, s-a prăbuşit la scurt timp după ce a plecat în căutarea unui avion MiG 21 LanceR care dispăruse de pe radar. 

Elicopterul a decolat în condiţii de ninsoare şi givraj moderat, iar datele recuperate din cutia neagră a aparatului de zbor arată că, la scurt timp de la desprinderea de sol, computerul de bord a început să emită avertizări în serie despre pericolul de îngheţ.

În seara de miercuri, 2 martie 2022, Armata Română a pierdut opt oameni, primul dintre ei în avionul MiG și încă şapte în elicopterul plecat ca să-l salveze pe primul pilot.

Cei opt militari care și-au pierdut viața în accidentele aviatice din judeţul Constanţa, decorați de Klaus Iohannis

Opt oameni au murit în mai puțin de 30 de minute, în martie anul acesta.

Cei opt militari care și-au pierdut viața în accidentele aviatice din județul Constanța au fost decorați de președintele Klaus Iohannis.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close