Antena 3 Emisiuni Sinteza zilei Scandalul Hexi Pharma: Detalii revoltătoare despre laboratorul Unilab

Scandalul Hexi Pharma: Detalii revoltătoare despre laboratorul Unilab

de M.Z.    |    05 Mai 2016   •   22:52
Scandalul Hexi Pharma: Detalii revoltătoare despre laboratorul Unilab
Sursa foto: Foto: pixabay.com

Firma Hexi Pharma, implicată în scandalul dezinfectanților, are o mare problemă, de multă vreme. Mai exact, laboratorul firmei a avut activitatea interzisă de patru ori. S-a întâmplat în anii 2009 și 2010.

Informația provine de la o sursă din domeniul sănătății care nu a dorit să-și dezvăluie identitatea, iar dezvăluirea a fost făcută joi, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

”Hexi Pharma Co SRL avea o problemă mare de multă vreme. Laboratul Unilab, de unde își lua certificate de funcționare, a avut activitatea interzisă de ANSVSA de patru ori”, a spus Mihai Gâdea, joi, la Antena 3.

Documentele nu au putut fi însă prezentate, pentru a nu fi făcută publică identitatea sursei, a precizat moderatorul emisiunii Sinteza Zilei.

Autorizațiile sunt foarte importante, pentru că firma avea nevoie de ele, ca să poată funcționa.

Mai puțin de 5% din cele peste 3.500 de probe recoltate de la spitale au fost neconforme și 95% - conforme, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, cu referire la ancheta efectuată în cazul dezinfectanților folosiți în unitățile sanitare.

Ancheta vine după Noi dezvăluiri halucinante. Dezinfectanţii folosiţi în spitalele din România sunt diluaţi de 10 ori

Alianța Medicilor respinge testele Ministerului: Pacienții nu sunt în siguranță

Citiți și Dosar penal pentru dezinfectanții diluați din spitale

Scandalul dezinfectanților din spitale. Momentul în care apar offshore-urile în care se scurg banii

Sora lui Dorin Cocoș, ”regina” contractelor cu spitalele din România

În tot acest timp însă, ”regina” contractelor cu spitale din România este nimeni alta decât sora lui Dorin Cocoș, Anca Dinu, potrivit unei anchete prezentate la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

Anca Dinu a obținut 23 de milioane de euro din contractele cu spitalele din Capitală.

De asemenea, sora lui Cocoș are o ”fortăreață” cu parter și două etaje.

Potrivit informațiilor prezentate la Antena 3, toți banii pe care Dorin Cocoș îi sifona din Sănătate mergeau la cei doi - sora sa și soțul acesteia.

Întreaga anchetă, în videoul de mai jos

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close