Antena 3 CNN Externe AQUA ALTA le dă mari bătăi de cap autorităţilor din Veneţia

AQUA ALTA le dă mari bătăi de cap autorităţilor din Veneţia

AQUA ALTA le dă mari bătăi de cap autorităţilor din Veneţia
Sursa foto: Foto: AFP/Reuters
01 Noi 2012   •   14:37

Nivelul apei a crescut la cote alarmante în Veneţia, noaptea trecută, iar turiştii sunt nevoiţi să se plimbe pe străzile inundate, purtând cizme speciale, înalte până-n talie.
"Aqua alta", aşa cum numesc localnicii acest fenomen, nu se va retrage în următoarele 15 ore.

Mai mult de jumătate din oraş este inundat, iar apa atinge pe alocuri şi 140 de centimetri, cel mai înalt nivel înregistrat din decembrie 2010.

Chioggia, un orăşel situat în sudul lagunei veneţiene, a fost cel mai grav afectat, aici apa trecând de 160 de centimetri.

Inundaţiile au fost provocate de vântul puternic şi ploile abundente, însoţite de mareea specifică acestei regiuni, informează AFP.

Veneţia a fost construită pe insule mici şi se confruntă deseori cu astfel de fenomene, în special toamna şi primăvara.

În mod normal, "oraşul iubirii" este inundat atunci când apa ajunge la 110 cm, dar când nivelul trece de 140 cm, 58 % din suprafaţa lui, este acoperită de apă.

Autorităţile italiene au început să construiască un sistem de diguri, numit MOSE, menit să menţină apa la un nivel maxim de 110 cm.

Costul proiectului MOSE se ridică la aproape 8 miliarde de dolari şi are termenul de finalizare în 2014.
Măsurile de austeritate aplicate în Italia fac ca preţul acestui proiect să fie tot mai greu, iar ritmul de desfăşurare al lucrărilor este încetinit.

×
Subiecte în articol: inundatie
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close