Antena 3 CNN Externe Un avion de bombardament s-a prăbuşit în Rusia în timpul unui antrenament

Un avion de bombardament s-a prăbuşit în Rusia în timpul unui antrenament

Un avion tactic de bombardament Su-24 s-a prăbuşit marţi în sudul regiunii Volgograd în timpul unui zbor de antrenament, a anunţat agenţia de ştiri TASS, citând Ministerul rus al Apărării.

Un avion de bombardament s-a prăbuşit în Rusia în timpul unui antrenament
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Sep 2023   •   22:09

Conform ministerului, avionul zbura fără muniţie şi s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită.

TASS nu a oferit alte detalii despre accident, nici despre soarta celor doi membri ai echipajului, dacă aceştia au reuşit sau nu să se catapulteze.

Potrivit ministerului rus al Apărării, nu există distrugeri la sol.

Autorităţile au trimis la locul accidentului elicoptere de căutare şi salvare Mi-8.

Citeşte şi: Putin transmite Statelor Unite ce trebuie să se întâmple în Ucraina pentru ca negocierile de pace să devină posibile
 

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close