Francezii pare că au o „pasiune” pentru proteste. În ultimii ani, în mod regulat, fermierii supărați de reglementările costisitoare au ieșit în stradă. De peste trei săptămâni, mii de elevi s-au baricadat în licee și și-au spus nemulțumirile în stradă. Sâmbăta aceasta, sute de noi demonstrații au fost anunțate în toată Franța. Elevilor li s-ar putea alătura sindicatele muncitorești și diverse figuri cheie din așa-numita mișcare „vestele galbene”. Premierul Franței, Sébastien Lecornu, a sugerat săptămâna aceasta că furia elevilor este manipulată, înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor, scrie BBC News.
Vestele galbene (gilets jaunes) au organizat manifestații împotriva creșterii costului vieții timp de peste un an, începând din 2018, devenind una dintre cele mai longevive mișcări de protest din istoria Franței.
Jérôme Rodrigues, un activist proeminent al mișcării, a folosit Instagram pentru a încuraja oamenii să se alăture demonstrațiilor de sâmbătă.
„Protestele ar trebui să ofere o voce celor care vor să poată trăi decent, să nu mai fie nevoiți să numere fiecare bănuț și să nu mai fie nevoiți să aleagă între a mânca și a conduce”, a spus el într-un videoclip.
„Furia nu are apartenență politică. Un frigider gol nu are apartenență politică”, a adăugat el.
Deci, ce se întâmplă în a doua cea mai mare economie a UE?
Tensiuni sociale, costuri ale împrumuturilor guvernamentale la niveluri exorbitante, un parlament francez profund divizat și o aparentă „ușă rotativă” a prim-miniștrilor francezi exasperați.
Se află Franța într-un punct de ruptură? Și ce înseamnă toate aceste probleme pentru zona euro, unde francezii joacă un rol atât de important?
„Nu poți compara Franța cu criza datoriilor din Grecia din 2012 sau cu Argentina din 2001. Și piețele financiare știu asta”, a spus economista Anne-Laure Delatte, cercetător titular CNRS la Departamentul de Economie al Universității Paris Dauphine.
„Piețele au recunoscut deja în 2024 că vom avea o problemă bugetară după alegerile anticipate care au lăsat parlamentul profund divizat între trei blocuri politice opuse, dar își dau seama și că Franța este o țară mare, cu capacitatea de a majora impozitele, dacă este necesar.
Situația noastră seamănă mai mult cu cea din Regatul Unit din 2023, cu Liz Truss”, explică Delatte, referindu-se la așa-numitul „mini-buget” al prim-ministrului britanic de atunci, care a declanșat o scădere bruscă a lirei sterline, o creștere bruscă a randamentelor obligațiunilor guvernamentale și o creștere rapidă a ratelor ipotecare.
„Criza a fost relativ scurtă, deoarece piețele au recunoscut că Regatul Unit avea instrumentele financiare necesare pentru a se redresa. Aici, în Franța, ar fi dureros, dar o creștere de 4% a TVA-ului ar strânge cele 120 de miliarde de euro necesare pentru acoperirea datoriei publice. Investitorii știu asta”, subliniază ea.
Banca Centrală Europeană ar interveni, probabil, dacă finanțele Franței s-ar prăbuși până la punctul în care alte economii europene ar fi afectate. Motto-ul național al Franței este „liberté, égalité, fraternité” (libertate, egalitate, fraternitate), dar cu siguranță nu acesta este sentimentul de pe străzi, acum.
Maxime, Madeleine și Elodie, în vârstă de 17 ani, au spus că lucrurile erau destul de rele deja în arondismentul 3 din Paris, cu găuri în pereții sălilor de clasă, clase tot mai numeroase și o lipsă de personal didactic. Totuşi, adolescenții erau mai mult decât conștienți că situația era mult mai gravă în suburbiile defavorizate ale capitalei lor.
„Franței îi place să vorbească despre egalitate dar, în realitate, aici cei săraci sunt discriminați, în timp ce cei bogați sunt favorizați”, au spus ei.
Victor Hugo, o figură emblematică a culturii, autorul din secolul al XIX-lea al operei clasice despre Revoluția Franceză, „Les Misérables”, și activist al Republicii Franceze, spunea: „Dacă nu eşti mulțumit, protestează, strigă, urlă, dar nu te lăsa înfrânt”.
Printre mulțimile de elevi protestatari care se plimbau prin Paris, joi, se aflau și câteva mame cu pancarte pe care scria: „Mame solidare”.
Gwen, în vârstă de 37 de ani, a spus că ea și alte mame se coordonau pe rând în fiecare dimineață între elevi și poliție la punctul de control al școlii locale.
Aceasta a venit după acuzațiile tot mai numeroase de brutalitate a poliției, negate de Ministerul de Interne al Franței, în timpul protestelor de la începutul acestei luni, în care sute de persoane au fost rănite, iar un băiat de 15 ani din orașul Lens și-a pierdut o mână.
Ministrul francez de Interne a suspendat ulterior utilizarea grenadelor.
Gwen ma spus că nu o deranjează faptul că fiul ei lipsește săptămâni întregi de la școală.
„Este o educație mult mai bună pentru el să-și conștientizeze datoria civică și să lupte pentru ceea ce este drept în societate”, a spus ea.
La demonstrația de joi, Lola, în vârstă de 17 ani, și mama ei, Sandrine, aveau o pancartă pe care scria că revoluția este cea mai frumoasă expresie a umanității.
„Mama a ieșit în stradă în '68. Acum e rândul meu. Nu are rost să așteptăm alegerile prezidențiale din Franța. Vrem schimbarea acum”, a spus Lola.
Protestele studențești de la Paris din mai 1968 au marcat Franța. Cererile pentru o educație mai bună i-au inspirat pe muncitori să se alăture marșurilor care s-au transformat în cea mai mare grevă generală din istoria țării. Aceasta a stabilit standardul pentru o generație și este recunoscută pentru crearea de noi oportunități pentru stânga franceză.
Acum însă, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale deja tensionate din Franța, există acuzații conform cărora stânga extremă, sub conducerea candidatului la președinție Jean-Luc Mélenchon, ar folosi frustrarea elevilor ca armă.
„Membrii Franței Insoumise (LFI) instrumentalizează mișcarea liceală pentru avantajul lor electoral”, a declarat miercuri Sébastien Lecornu.
El i-a acuzat că încurajează protestele, apoi face gesturi de condamnare a oricărei violențe.
„Această ipocrizie dăunează Franței”, a spus Lecornu.
Totuși, „Mélenchon președinte” este o scandare des auzită printre elevi.
Susținătorii săi aplaudă dorința de a introduce o taxă pe avere în Franța, de a reduce vârsta de vot la 16 ani și salută faptul că a fost singurul candidat care a mers în școlile franceze pentru a examina starea lor.
Pentru Marine Le Pen, favorita naționalistă anti-imigrație, soluția este reducerea contribuției de 11 miliarde de euro a țării la bugetul UE.
Există, totuși, motive să ne îndoim că vreun nou președinte francez, de stânga sau de dreapta, va putea depăși impasul privind finanțele Franței.
Franța este departe de a fi singura țară din Europa care se confruntă în acest moment cu o populație îmbătrânită, un stat social generos de administrat și o economie națională afectată de presiuni externe, cum ar fi tarifele comerciale impuse de președintele american Donald Trump și războiul din Golf.
Fie că este vorba de Franța, Germania, Suedia sau Italia, există o tensiune între politicienii care ezită să le spună alegătorilor adevărul despre diminuarea finanțelor publice, cererea establishmentului în domeniul apărării de a crește cheltuielile pentru apărare și insistența cetățenilor pentru îmbunătățirea serviciilor publice.
În Franța, această presiune este deosebit de acută. Cheltuielile publice franceze, reprezentând aproximativ 57% din PIB, sunt printre cele mai mari dintre națiunile bogate din întreaga lume.
Cheltuielile sociale, în special cele pentru pensii, sunt excepțional de mari, în timp ce cetățenii francezi plătesc una dintre cele mai mari poveri fiscale și de contribuții sociale din Europa. Simplu spus, aceștia se așteaptă la o creștere a investiției lor în asistență socială și servicii publice.
Însă economista Anne-Laure Delatte nu crede că un nou președinte va ușura migrena financiară a țării sale.
„Avem nevoie de o schimbare constituțională. Un sistem nou. O nouă Republică. A Cincea Republică a noastră este centrată în jurul unui președinte puternic. Parlamentul este acolo pentru a-l bloca, mai degrabă decât pentru a găsi un consens sau pentru a face legi noi”, a spus ea.
„Pentru ca Franța să progreseze, acest lucru trebuie să se schimbe”, a subliniat Delatte.
Alegerile parlamentare franceze care vor urma după cele prezidențiale vor fi, probabil, la fel de divizate ca întotdeauna, consideră ea: „Avem nevoie de un sistem în care parlamentarii să aibă mai multă putere și ar trebui să învețe consensul și construirea de coaliții de la vecinii noștri europeni”.
Educația trebuia protejată, iar fondurile trebuiau mai bine distribuite.
„Era o investiție în viitorul financiar al Franței”, a spus ea.
„Sistemul nostru actual de inegalitate în școlarizare și salarii mici pentru profesori înseamnă că pierdem din posibilitatea de a beneficia de cei mai buni și mai inteligenți din societatea franceză. Acest lucru nu este doar nedrept pentru indivizi, ci economia noastră pierde în cele din urmă inovație și productivitate”, a adăugat Delatte.
Rescrierea constituției Franței nu este în plan, în acest moment. Anne-Catherine Loisier, senatoare pentru Uniunea Centristă din camera superioară a parlamentului francez și vicepreședintă a grupului parlamentar pentru științe și tehnologie, spune că elevii „trebuie să se facă auziți”.
„Bugetele noastre sunt limitate, dar nu este neapărat nevoie de mai mulți bani. Se pot face îmbunătățiri printr-o mai bună redistribuire a fondurilor. Educația este o competență regională în Franța. Fiecare regiune ar trebui să analizeze nevoile locale și să abordeze prioritățile în consecință. Această acțiune poate fi întreprinsă imediat”, a recunoscut ea.
„Franța mea nu este în criză. Nu recunosc imaginea pe care o vedeți prezentată în mass-media. Țara mea este alcătuită din multe Franțe: Parisul, regiunile, nordul și sudul Franței. Trebuie să redăm puterea poporului. Administrațiile locale pot privi oamenii direct în ochi, astfel încât alegătorii să simtă că au control asupra propriului viitor, în loc ca politicienii să le impună soarta de sus, din Paris. În acest fel, sper să putem restabili încrederea alegătorilor și a elevilor în politică”, a subliniat ea.
