Antena 3 CNN Externe Borisov: România şi Bulgaria vor adera la Schengen în 2012

Borisov: România şi Bulgaria vor adera la Schengen în 2012

Borisov: România şi Bulgaria vor adera la Schengen în 2012
Sursa foto: Foto: Mediafax
de N.B.    |    23 Oct 2011   •   17:41

Premeierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că ţările UE au decis, în urma reuniunii de la Bruxelles că România şi Bulgaria vor adera la Schengen în două etape, în martie şi iulie 2012, scrie Novinite.

Acest lucru a fost înscris în concluziile Consiliului European de duminică la propunerea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat premierul bulgar.

Soluţia aderării în două etape include intrarea în martie 2012 pentru graniţele aeriene şi maritime, iar în iulie pentru cele terestre.
   
"Bulgaria este în mod hotărât pregătită pentru Schengen, şi România de asemenea, prin urmare niciun stat membru nu a exprimat vreo obiecţie", a declarat Borisov.

Cele două ţări intenţionau să adere la spaţiul Schengen în primăvara lui 2011, dar Franţa şi Germania s-au împotrivit, în septembrie, Finlanda şi Olanda s-au opus acetsei integrări.

×
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close