Antena 3 CNN Externe Ceremoniile programate duminică la Cracovia vor avea loc, în ciuda problemelor din traficul aerian

Ceremoniile programate duminică la Cracovia vor avea loc, în ciuda problemelor din traficul aerian

Ceremoniile programate duminică la Cracovia vor avea loc, în ciuda problemelor din traficul aerian
16 Apr 2010   •   14:50

Ceremoniile funerare ale cuplului prezidenţial polonez, programate pentru duminică la Cracovia, vor avea loc, în ciuda problemelor cauzate de erupţia vulcanică din Islanda. Anunţul a fost făcut vineri de către oficialii polonezi, citaţi de AFP.

"Dorinţa familiei este ca data funeraliilor să nu fie modificată în nicio circumstanţă", a declarat directorul-adjunct al cancelariei prezidenţiale, Jacek Sasin.

"Respectul pentru defuncţi şi pentru toţi cei angajaţi în pregătiri nu va permite nicio schimbare sau modificare" a programului, a adaugat Sasin.

Aeroportul din Cracovia a fost închis, vineri, întrucât spaţiul aerian polonez este şi el afectat într-o proporţie foarte mare de norul de cenuşă vulcanică. Astfel, se punea problema amânării ceremoniilor.

Peste 70 de delegaţii străine, printre care cele ale preşedintelui american şi cel rus, urmează să participe, duminică, la ceremonia de înmormântare.


În cursul zilei de vineri, directorul adjunct al cancelariei preşedinţiei, Jacek Sasin, a declarat la postul de radio RMF FM că amânarea "este o opţiune serioasă" din cauza perturbării traficului aerian.

"Dacă suntem informaţi că aterizarea (avioanelor) oaspeţilor străini va fi imposibilă duminică la Cracovia pentru a participa la funeraliile preşedintelui şi ale soţiei sale, acest lucru va influenţa desfăşurarea ceremoniilor prevăzute", a mai precizat atunci Jacek Sasin, citat de AFP.


Preşedintele polonez, Lech Kakzynski, soţia acestuia, Maria, şi numeroşi membri ai elitei militare şi politice din Polonia s-au aflat între cele 96 de persoane de la bordul navei prezidenţiale poloneze, un avion sovietic tip Tu-154, care s-a prăbuşit pe 10 aprilie, în vestul Rusiei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: funeralii ceremonie Polonia presedinte
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close