Antena 3 CNN Externe China avertizează SUA să înceteze jocul cu focul şi provocările

China avertizează SUA să înceteze jocul cu focul şi provocările

Administraţia Chinei a avertizat, joi, Statele Unite să nu îşi facă iluzii privind Taiwanul, și să înceteze ”jocul cu focul și provocările”.

China avertizează SUA să înceteze jocul cu focul şi provocările
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    25 Noi 2021   •   20:15

Administraţia de la Beijing a criticat vehement, miercuri, decizia preşedintelui american, Joseph Biden, de a invita Taiwanul la Summitul pe tema Democraţiei, în condiţiile în care China nu a fost invitată.

"Includerea Taiwanului pe lista invitaţilor este o greşeală. China se opune oricăror interacţiuni oficiale între Statele Unite şi regiunea chineză Taiwan. Această poziţie este clară. Îndemnăm Statele Unite să respecte principiul «o singură Chină» şi acordurile", a declarat Zhu Fenglian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Afacerile Taiwanului din cadrul Ministerului de Externe de la Beijing.

"Statele Unite trebuie să înceteze jocul cu focul şi provocările", a afirmat un alt oficial din cadrul Ministerului chinez de Externe. China a condamnat vehement tranzitul unei nave militare americane prin Strâmtoarea Taiwan, catalogând manevra drept o acţiune deliberată de subminare a stabilităţii regionale.

China a trimis sute de avioane militare, la începutul lunii octombrie, în spaţiul aerian al Taiwanului.

Administraţia de la Beijing consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că ar putea utiliza forţa militară pentru menţinerea suveranităţii. Administraţia de la Taipei susţine că Taiwanul este independent şi avertizează că îşi va apăra democraţia şi libertăţile, informează Mediafax.

Statele Unite au denunţat în mod repetat activităţile militare chineze şi au transmis că menţin angajamentele de apărare a Taiwanului. Statele Unite au relaţii neoficiale cu Administraţia proindependentă din Taiwan şi au aprobat recent vânzarea unor sisteme antiaeriene în valoare de 750 de milioane de dolari, spre furia Beijingului.

×
Subiecte în articol: China Taiwan provocari joseph biden summit
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close