Antena 3 CNN Externe Momentul atacului cu drone rusești la granița României, surprins de localnici: ”Ei trag cum nimeresc”

Momentul atacului cu drone rusești la granița României, surprins de localnici: ”Ei trag cum nimeresc”

Vama Isaccea a fost închisă după ce rușii au bombardat, din nou, cu drone la granița României. Momentul atacului a fost surprins de localnici.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Oct 2023   •   15:09

Atacul a avut loc joi noapte, în jurul orei 02.00, la granița cu România, la Orlovka, din Ucraina, în apropiere de Isaccea. Una dintre drone ar fi lovit pontonul unde acostează navele care circula între Isaccea și Orlovka.

”Ei trag cum nimeresc. Asta e în vamă”, au exclamat câțiva dintre localnici, în timp ce filmau întregul moment.

În urmă cu zece zile, dronele au lovit același punct. Atunci camioanele cu cereale, dar și punctul vamal au fost afectate de drone.

"Traficul prin PTF Isaccea este închis total din cauza atacurilor de azi noapte de pe partea ucraineană (PTF Orlovka). Astfel, traficul pe ieşire este redirecționat către Galaţi Rutier.

Cele doua bacuri care asigură traversarea de pe un mal pe altul al Dunării sunt ancorate pe malul românesc", potrivit Garda de Coastă.

Citește și: Război în Ucraina, ziua 590. Rusia a bombardat civili în Harkov, la o zi după masacrul de la Groza. Un copil de zece ani a fost ucis

×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close