Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 590 | Vladimir Putin susține că războiul Rusiei în Ucraina nu este un conflict de teritoriu, ci de principii

Război în Ucraina, ziua 590 | Vladimir Putin susține că războiul Rusiei în Ucraina nu este un conflict de teritoriu, ci de principii

Război în Ucraina, ziua 590. "Criza din Ucraina nu este un conflict teritorial și vreau să precizez acest lucru. Rusia este cea mai mare țară din lume în ceea ce privește suprafața terestră și nu avem niciun interes să cucerim un teritoriu suplimentar”, a spus Putin, vorbind joi la Forumul Valdai de la Soci.

Război în Ucraina, ziua 590 | Vladimir Putin susține că războiul Rusiei în Ucraina nu este un conflict de teritoriu, ci de principii
Sursa foto: hepta / Abaca Press Zuma Press / Sgt. Samuel Fletcher, Us Marines / Mykhaylo Palinchak
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Oct 2023   •   21:48

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Maia Sandu: "Gruparea Wanger s-a aflat în spatele tentativei dejucate de a răsturna puterea din Republica Moldova"
  • Polonia, cel mai mare furnizor de tancuri în Ucraina
  • Ucraina blochează banii a trei oligarhi ruși apropiați de președintele Putin
  • Putin spune că Prigojin și ceilalți membri Wagner aflați în avionul care s-a prăbușit au fost uciși de o grenadă care a explodat la bord
  • Harkov: o lovitură cu rachetă rusească i-a ucis pe un copil de zece ani și pe bunica acestuia
  • O echipă ONU va inspecta locul masacrului rusesc din satul ucrainean Groza
  • Rusia a bombardat civili în Harkov, la o zi după masacrul de la Groza. Un copil de zece ani a fost ucis
  • Suedia anunță încă un pachet de sprijin pentru Ucraina
  • Un siloz de cereale a fost avariat și mai multe camioane au fost distruse în urma atacului cu drone din vama Orlivka
  • Atacuri cu drone la granița României. Rușii au bombardat vama Orlivka
  • Putin sugerează că avionul în care se afla Prigojin a fost aruncat în aer de grenade mânuite la bord
  • Rusia a bombardat un priveghi la care participau peste 300 de oameni în Ucraina
  • Șeful diplomației UE: "Europa nu poate înlocui sprijinul SUA pentru Ucraina"
  • Rusia transferă nave la Novorossiisk, după atacurile Ucrainei la Sevastopol
  • Doi morți în Herson, după bombardamentele ruse cu drone

Update 21:46 Vladimir Putin susține că războiul Rusiei în Ucraina nu este un conflict de teritoriu, ci de principii

Președintele rus Vladimir Putin a susținut că războiul din Ucraina nu este un conflict de teritoriu.

„Criza din Ucraina nu este un conflict teritorial și vreau să precizez acest lucru. Rusia este cea mai mare țară din lume în ceea ce privește suprafața terestră și nu avem niciun interes să cucerim un teritoriu suplimentar”, a spus Putin, vorbind joi la Forumul Valdai de la Soci.

Potrivit lui Vladimir Putin, Rusia „mai are multe de făcut pentru a dezvolta în mod corespunzător Siberia, Siberia de Est și Orientul Îndepărtat al Rusiei”. Președintele a reiterat că Rusia nu „încearcă să stabilească un echilibru geopolitic regional”.

În schimb, Putin a spus că problema este „despre principiile care stau la baza noii ordini internaționale”. Această negare a acestor principii, unul dintre ele fiind „un echilibru în lume în care nimeni nu poate forța sau constrânge unilateral pe alții să trăiască sau să se comporte așa cum dorește un hegemon” este ceea ce provoacă conflicte, a spus Vladimir Putin, referindu-se aparent la Occident. Elitele occidentale „au nevoie de un inamic care să justifice nevoia de acțiune și expansiune militară” și au făcut din Moscova una, a adăugat Vladimir Putin.

Update 19:59 Maia Sandu a vorbit, într-un interviu pentru publicația britanică Financial Times, despre planurile pe care le avea Gruparea Wagner în Republica Moldova.

Șefa statului a acuzat că Wagner s-a aflat în spatele tentativei de răsturnare a guvernului de la Chișinău.

"Informația pe care o avem este că a fost un plan pregătit de echipa lui Prigojin. Situația este cu adevărat dramatică şi trebuie să ne protejăm", a spus Sandu pentru Financial Times.

Ea a arătat că Moscova nu a renunțat la intenția de a destabiliza Republica Moldova și apelează în acest sens la diverse metode, între care "cărăușii de bani" și cadrurile bancare emise în Dubai, pentru a introduce ilegal fonduri în țară, în vederea mituirii alegătorilor.

Cel mai apropiat scrutin în republică este cel local, programat pentru data de 5 noiembrie 2023.

Update 18:26 Treizeci și trei de țări au promis arme și echipamente militare Ucrainei, potrivit Institutului Kiel pentru Economiei Mondială, citat de CNN.

Alte câteva state au oferit instruire și alte tipuri de asistență militară indirectă.

Numărul de tancuri pe care Polonia s-a angajat să le ofere Ucrainei este de neegalat de nicio altă țară: 324, arată datele. 

SUA au oferit mai puțin de un sfert din acest număr.

Însă Statele Unite conduc plutonul în ceea ce privește asistența cu arme grele și muniția aferentă, precum și în ceea ce privește echiparea infanteriei ușoare, cu cel puțin 150 de milioane de unități de muniție promise.

De asemenea, lista sistemelor angajate de Washington include 38 de lansatoare multiple de rachete și 270 de piese de artilerie de câmp - așa-numitele obuziere. 

Ambele s-au dovedit eficiente pe linia frontului, potrivit oficialilor ucraineni.

Cel puțin 35 de sisteme de rachete antiaeriene sol-aer au fost, de asemenea, alocate de SUA în favoarea Ucrainei iar numărul este, probabil, mai mare, deoarece unele livrări nu au fost dezvăluite, notează CNN.

Update 17:30 Autoritățile de la Kiev au anunțat, vineri, că o instanță din Ucraina a blocat active în valoare de peste 464 de milioane de dolari aparținând oamenilor de afaceri ruși Mihail Fridman, Piotr Aven şi Andrei Kosogov

Aceștia au fost sancționați pentru sprijinirea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Serviciul ucrainean de securitate SBU a comunicat că magnații respectivi sunt apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin şi că au contribuit la "finanțarea, la scară mare, a agresiunii armate a Federației Ruse".

Cei trei nu au comentat imediat măsurile şi acuzațiile împotriva lor.

Printre activele blocate se află valori mobiliare, participații ale unor firme la operatori de telefonie mobilă, o firmă producătoare de ape minerale, companii din domeniile finanțelor şi asigurărilor.

"Beneficiarii acestor companii sunt trei oligarhi ruşi care deţin unul din cele mai mari consorții financiare și de investiții ruse", a arătat procuratura generală a Ucrainei pe Telegram.

Update 15:00 La aproape două luni de la moartea liderului Wagner, Vladimir Putin a evocat o ipoteză inedită.

Președintele rus a afirmat că la bordul avionul în care se aflau Evgheni Prigojin și alți membri ai grupării Wagner a explodat o grenadă, care i-a ucis pe pasageri.

"Șeful Comisiei de anchetă a raportat chiar zilele trecute că în cadavrele celor care au pierit în accidentul aviatic au fost găsite fragmente de grenade de mână. Nu a existat niciun impact extern asupra aeronavei. Acesta este un fapt deja stabilit, rezultatul unei examinări efectuate de Comisia de anchetă a Federației Ruse", a spus Putin.

Update 14:30 Bilanțul în urma atacului rusesc cu rachete în orașul ucrainean Harkov a crescut la doi morți.

Oleg Sinegubov, șeful administrației regionale din Harkov, a precizat că o femeie în vârstă de 68 de ani a fost ucisă în atac.

Aceasta era bunica băiatului de 10 ani, a cărui moarte, în urma bombardamentelor, a fost inițial comunicată de autoritățile ucrainene.

Un bebeluș de 11 luni a fost, la rândul lui, rănit.

Imagini distribuite pe rețelele de socializare în urma loviturii ruse arată o clădire grav deteriorată și resturile carbonizate ale unei mașini în apropiere.  

Regiunea Harkov a cunoscut, recent, o creștere a numărului de atacuri rusești.

Joi, într-o lovitură devastatoare cu o rachetă Iskander, Rusia a ucis peste 50 de civili la un priveghi în satul Groza.

Update 13:30 O echipă de teren a Națiunilor Unite a fost trimisă să inspecteze atacul rusesc asupra satului ucrainean Groza, din regiunea Harkov.

Autoritățile ucrainene au anunțat vineri dimineață că bilanțul a ajuns la 55 de persoane decedate.

Maria Mezențeva, parlamentar ucrainean, a spus că racheta rusească a lovit un "loc complet civil" și că în interior se desfășura o pomană organizată pentru un localnic decedat. 

Update 12:30 Crește numărul victimelor în atacul lansat de Rusia în Harkov, la primele ore ale zilei de vineri.

Un copil de 10 ani a fost ucis în bombardamentul asupra orașului din nord-estul Ucrainei, potrivit oficialilor locali.

Numărul persoanelor rănite a crescut la cel puțin 27, precizează Oleg Sinegubov, șeful administrației militare regionale din Harkov.

Acesta a comunicat anterior, pe Telegram, că o rachetă rusească a căzut pe o șosea, distrugând ferestrele caselor vecine, în timp ce o a doua a lovit o clădire de apartamente cu trei etaje, provocând un incendiu.

O declarație a biroului procurorului din Harkov arată că atacul a fost efectuat cu două rachete Iskander, potrivit datelor preliminare.

Acest bombardament asupra civililor vine la o zi după ce forțele Moscovei au lansat o rachetă Iskander asupra satului Groza din regiunea Harkov, ucigând cel puțin 52 de persoane, inclusiv un băiat de 6 ani.

A fost unul dintre cele mai mortale atacuri împotriva civililor de la începutul războiului, relatează CNN.

Update 11:30 Suedia anunță încă un pachet de sprijin pentru Ucraina.

Autoritățile din Suedia au anunțat că vor acorda Ucrainei un nou ajutor care constă în muniție și echipamente, potrivit Sky News.

Suedia a anunțat cel de-al 14-lea pachet de sprijin pentru Ucraina . Este vorba despre un ajutor în valoare de 2,2 miliarde de coroane (163,7 milioane de lire sterline).

Acesta este format în principal din muniție și piese de schimb pentru sistemele donate anterior, a declarat ministrul Apărării, Pal Jonson.

Pe parcursul războiului, Suedia a oferit Ucrainei ajutoare în valoare totală de peste 22 de miliarde de coroane (1,6 miliarde de lire sterline).

De asemenea, guvernul a solicitat șefilor armatei să analizeze dacă Suedia poate dona Ucrainei o flotă de avioane de luptă Jas Gripen.

Update 11:00 Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski este așteptat în vizită în România pe 10 octombrie.

Vizita nu va putea fi confirmată oficial până în ultimul moment, dat fiind că războiul poate schimba oricând planurile șefului statului ucrainean.

Volodimir Zelenski va avea o discuție cu Președintele României, Klaus Iohannis, în contextul sprijinului pe care îl acordă UE către Ucraina, atât militar, căt și umanitar.

Dacă Polonia, Ungaria și Slovacia au adoptat poziții dure față de importul de cereale din Ucraina, Bucureștiul a negociat constant cu Kievul și a găsit o soluție de compromis.

În plus, România este implicată puternic în exportul de produse din Ucraina pe toate rutele posibile: rutier, maritim și fluvial. De asemenea, România e una dintre rutele prin care ajunge în Ucraina sprijinul militar occidental.

Update 10:30 Un siloz de cereale a fost avariat și mai multe camioane au fost distruse în urma atacului cu drone care a vizat portul ucrainean Orlovka.

Acesta se află pe malul Dunării, la zeci metri de orașul Isaccea.

Dronele rusești au atacat infrastructura portuară din regiunea ucraineană Odesa. Un siloz de cereale din districtul Izmail a fost lovit în primele ore ale zilei de vineri, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper, potrivit Reuters.

Nouă camioane au luat foc, a mai anunțat guvernatorul pe Telegram. Incendiul a fost stins și nu s-au înregistrat victime, a precizat Kiper. Un atac asemănător a avut loc săptămâna trecută la Orlovka.

Atunci, vama românească a fost închisă, iar bacurile care leagă cele două maluri ale Dunării au fost trase la mal. Traficul rutier între România și Ucraina prin punctul Orlovka a fost deviat pe la Galați.

Update 08:20 Atacuri cu drone la granița României. Rușii au bombardat vama Orlivka, peste Dunăre de orașul Isaccea.

Un nou atac rusesc cu drone la granița României, pe Dunăre, a avut loc joi noapte.

A fost filmat de martori de pe malul românesc, de la Isaccea. În filmare se vede că a izbucnit un incendiu destul de mare.

Atacul a vizat vama Orlivka, peste Dunăre de orașul românesc Isaccea.

Update 00:00 Odată cu atacul sângeros asupra satului Groza, din estul Ucrainei, care s-a soldat cu cel puţin 51 de morţi şi şase răniţi, atrocităţile ruseşti ating un nivel şi mai sinistru, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, relatează AFP.

"Atacuri intenţionate împotriva civililor sunt crime de război (...) Rusia demonstrează încă o dată că nu are nicio intenţie de a abandona teroarea pe care o provoacă poporului ucrainean", a indicat responsabilul UE pe X (fosta platformă Twitter).

"Liderii ruşi, comandanţii, autorii şi complicii acestor atrocităţi vor fi traşi la răspundere", a adăugat el într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a descris drept "îngrozitoare" lovitura rusă asupra satului Groza din estul Ucrainei.

"Trebuie să continuăm să sprijinim poporul ucrainean pentru ca aceasta este realitatea teribilă în care trăieşte" zilnic, a adăugat Karine Jean-Pierre.

Şi secretarul general al ONU Antonio Guterres "condamnă cu fermitate" lovitura rusă asupra satului Groza, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric.

"Atacurile împotriva civililor şi infrastructurilor civile sunt interzise de dreptul internaţional umanitar şi trebuie să înceteze imediat", a adăugat Stéphane Dujarric.

Război în Ucraina, 5 octombrie 2023 | Rusia a bombardat un priveghi la care participau peste 300 de oameni în Ucraina. Zeci de localnici au fost uciși

Război în Ucraina, 4 octombrie 2023 | Ucraina anunță că a distrus un sistem avansat de rachete S-400 în regiunea rusă Belgorod

Război în Ucraina, 3 octombrie 2023 |  Volodimir Zelenski, vizită pe frontul de luptă din nord-estul Ucrainei

Război în Ucraina, 2 octombrie 2023 | Zelenski şi Ursula von der Leyen au discutat despre coridoarele alternative pentru exportul de cereale

Război în Ucraina, 1 octombrie 2023 | Șeful politicii externe a Uniunii Europene, în vizită la Kiev. Borrell a promis un sprijin continuu din partea UE pentru Ucraina

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close