Antena 3 CNN Externe Este alertă în Germania. Autorităţile au decis convocarea unei celule de criză

Este alertă în Germania. Autorităţile au decis convocarea unei celule de criză

Este alertă în Germania. Autorităţile au decis convocarea unei celule de criză
de S.T.    |    11 Noi 2016   •   08:30

Este alertă în Germania în urma atentatului de la consulatul acestei ţări din oraşul afgan Mazar-e Sharif.

Autorităţile au decis convocarea unei celule de criză după ce doi oameni au murit şi peste 60 au fost răniţi după ce o maşină capcană s-a izbit de zidul consulatului, în nordul Afganistanului.

Printre răniţi se numără mai mulţi civili, iar o parte dintre aceştia sunt în stare critică.

Se pare că atacul sinucigaş a fost revendicat de talibani şi reprezintă o reacţie la raidurile aeriene ale aliaţilor NATO asupra provinciei Kunduz.
 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close