Antena 3 CNN Externe Mapamond O tânără care a fost luată ostatică de Hamas trece acum printr-un coșmar și mai mare: A fost cea mai mare frică a mea, toată viața

O tânără care a fost luată ostatică de Hamas trece acum printr-un coșmar și mai mare: A fost cea mai mare frică a mea, toată viața

D.C.
2 minute de citit Publicat la 13:05 05 Mai 2025 Modificat la 13:41 05 Mai 2025
colaj
Mia Schem, de 22 de ani, a fost ținută ostatică de Hamas 55 de zile FOTO: Instagram/ Mia Schem

Mia Schem, o tânără israeliană care a fost luată ostatică de Hamas pe 7 octombrie 2023 și eliberată după 55 de zile, trece acum printr-un coșmar incredibil. „Aceasta a fost cea mai mare frică a mea toată viața”, spune ea.

Ea l-a acuzat pe un influencer de fitness din Tel Aviv că a drogat-o și a violat-o în propria ei locuință, la începutul acestui an - o teamă cu care a trăit și în perioada în care a fost captivă la Hamas.

Schem, în vârstă de 22 de ani, a vorbit despre asta într-un interviu la postul național Channel 12, după săptămâni de speculații apărute în urma reținerii antrenorului, în luna martie. „Aceasta a fost cea mai mare frică a mea toată viața, înainte de captivitate, în timpul captivitații”, a declarat ea, potrivit Haaretz. „Și mi s-a întâmplat după captivitate, în locul meu cel mai sigur”.

Ea susține că bărbatul, cu care avusese trei ședințe de antrenament, i-a propus să o prezinte unui producător de la Hollywood pentru a discuta despre transformarea poveștii ei de supraviețuire din Gaza într-un film. Producătorul nu a mai apărut la întâlnirea dintr-un hotel, așa că o a doua întâlnire a fost stabilită la locuința lui Schem.

Antrenorul i-a cerut unei prietene a lui Schem, care era prezentă la ea acasă, să plece, invocând sensibilitatea discuției cu presupusul producător. După ce prietena a plecat, Schem spune că nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. „Corpul meu își amintește; simte totul”, a spus ea, potrivit Haaretz. „Dar nu știu ce s-a întâmplat”. Ea a adăugat că i-au trebuit trei zile să conecteze senzațiile fizice cu conștiința.

Fragmente din memorie i-au revenit, inclusiv imaginea antrenorului intrând în camera ei în timp ce era dezbrăcată, precum și prezența unei alte persoane în apartament.

După ce o prietenă i-a sugerat că ar fi putut fi drogată, Schem a mers la poliție și a făcut un examen medical care a indicat semne de contact sexual. Ea a declarat că avea și urme vizibile pe corp după presupusul atac.

Antrenorul de fitness a negat ferm orice acuzație de abuz. Avocatul său a susținut că Schem s-a întors la sală pentru o altă ședință la doar două zile după presupusul incident, „zâmbind”, însă Schem a explicat că atunci nu procesase încă ce i se întâmplase.

Deși antrenorul a fost arestat la sfârșitul lunii trecute, a fost eliberat din lipsă de probe suficiente pentru a fi reținut în continuare, ancheta fiind încă în desfășurare. Avocatul său a invocat eliberarea drept dovadă suplimentară a nevinovăției sale. Incidentul a fost raportat poliției acum aproximativ șase săptămâni.

Mia Schem a fost luată ostatică la festivalul Nova pe 7 octombrie 2023, fiind împușcată în braț și răpită în Gaza, unde a fost ținută captivă timp de 55 de zile, până la eliberarea sa în cadrul unui acord de încetare temporară a focului între Israel și Hamas.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close