Autoritățile din Montgomery, oraș situat în apropiere de Philadelphia, Pennsylvania, SUA, au implementat o soluție neobișnuită pentru a combate viteza excesivă pe drumurile rezidențiale. În încercarea de a reduce conducerea periculoasă, oficialii au ordonat trasarea unor linii șerpuite pe străzi, urmând să instaleze și extensii ale bordurilor, cunoscute sub numele de șicane.
Această măsură, descrisă drept una de „calmare a traficului,” a fost adoptată deocamdată pe o stradă din oraș, în urma numeroaselor plângeri ale rezidenților privind viteza excesivă în cartierul lor, potrivit The Independent.
Cu toate că inițiativa i-a mulțumit pe majoritatea localnicilor, există destul de multe persoane care s-au arătat sceptice în privința schimbării.
Un utilizator de Facebook a glumit: „Nimeni nu s-a gândit la limitatoare de viteză? Se pare că ați dat liber la desen unei clase de grădiniță.”
Alt rezident a testat drumul și a spus: „Am trecut pe acolo și m-am simțit ca într-un roller coaster.”
Un alt utilizator a scris ironic: „Poliția: Domnule, de ce mergeți în zig-zag? Sunteți beat? Eu: Nu, e drumul.”
Dar autoritățile își apără măsura, spunând că este una legitimă. Ava Komasz, de la biroul de presă, a declarat: „Ofițerii noștri de siguranță rutieră și inginerii de trafic au determinat că aceasta este cea mai bună soluție pentru siguranța rezidenților.”
Joe Albanese, un locuitor din zonă, a spus că acum se simte mai în siguranță, pentru că șoferii accelerau extrem de mult în zonă și exista în permanență risc de accident.
Inițial, autoritățile au luat în considerare limitatoare de viteză, dar acestea nu au putut fi instalate din cauza particularităților drumului.