Serviciul Federal German de Informaţii (BND) a apelat la jocurile video pentru a atrage noi talente, prezentând un titlu cu tematică de spionaj la târgul Gamescom din Köln, transmite joi agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Vizitatorii standului serviciului de la târgul de jocuri video pot juca "BND Legends - Operation Blackbox", în care jucătorii intră în rolul unui agent sub acoperire trimis într-un stat fictiv numit Bethulan pentru a preveni un atac cibernetic.
Jucătorii trebuie să se deplaseze prin complexe militare, să evite dronele de supraveghere şi să memoreze coduri pentru a debloca uşi, cu ajutorul unui hacker şi al unui "geo-specialist".
Spre deosebire de spionajul din viaţa reală, încercările eşuate pot fi repetate la nesfârşit.
Gamescom s-a deschis miercuri, în faţa unei mulţimi numeroase, reunind peste 1.500 de expozanţi care prezintă noi lansări până duminică.
Potrivit BND, jocul a fost conceput pentru a oferi jucătorilor ocazia de a-şi face o idee asupra muncii în cadrul serviciilor de informaţii.
Jocul va fi disponibil pe o platformă de jocuri, în viitorul apropiat, conform serviciului.
Purtătoarea de cuvânt a BND, Julia Linner, a declarat că standul de la Gamescom reprezintă o modalitate eficientă de a intra în contact cu persoane pasionate de tehnologie, cărora le place să îndeplinească misiuni şi să adopte diferite identităţi - calităţi pe care serviciul le are în vedere la potenţialii recruţi.
Serviciul are aproximativ 6.500 de angajaţi, majoritatea cu sediul în Berlin, şi caută personal calificat suplimentar.
Julia Linner a adăugat că este un mit faptul că doritorii nu pot aplica la BND şi trebuie în schimb să aştepte să fie recrutaţi.