Echipaje ale pompierilor au fost mobilizate în regiunea rusă Krasondar, după ce o dronă ucraineană s-a prăbușit într-o zonă împădurită din apropierea orașului balnear Ghelendjik de la Marea Neagră, scrie The Moscow Times.
Potrivit responsabililor din regiunea rusă, resturile unei drone doborâte de sistemele de apărare antiaeriană au declanșat incendii în trei locuri situate lângă satul Krinițsa, la aproximativ 10 kilometri est de construcția cunoscută drept "Palatul lui Putin".
Până joi după-amiază, incendiul se răspândise pe 17 hectare.
?Putin had an explosive night: the dictator's residence was attacked by a drone. Last night, Russian air defense shot down an unknown drone and as a result a fire that broke out is growing in the forest near the village of Krinitsa, Gelendzhik.
— ???? ????? | ???????? (@tweet4Anna_NAFO) August 28, 2025
11/15 pic.twitter.com/hSqlar4eaQ
La stingerea lui au fost mobilizați 100 de pompieri asistați de 27 de vehicule și un avion de stingere a incendiilor Beriev Be-200.
Oficialii serviciilor de urgență ruse au comunicat că 23 de turiști sinistrați în regiunea incendiată au fost scoși de acolo cu barca.
Presa internațională nota recent că președintele rus a renunțat să mai meargă la locația luxoasă de la Marea Neagră tocmai din cauza înmulțirii atacurilor ucrainene în zona respectivă.
Într-un incident separat, un incendiu provocat de o dronă ucraineană asupra rafinăriei de petrol Afipski a fost stins.
Rafinăria procesează anual aproximativ 6 milioane de tone metrice de țiței și a fost vizată de mai multe ori de la invazia Rusiei de lovituri lansate de Kiev.
Nu au fost raportați morți sau răniți în niciunul dintre atacurile menționate, potrivit The Moscow Times.
Ministerul Apărării din Rusia a transmis că sistemele apărarea sa antiaeriană a doborât 18 dintre cele 102 drone lansate de Ucraina peste noapte în regiunea Krasnodar.