Antena 3 CNN Externe O televiziune foarte cunoscută, închisă forțat de autorități

O televiziune foarte cunoscută, închisă forțat de autorități

O televiziune foarte cunoscută, închisă forțat de autorități
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
08 Aug 2017   •   09:07

Postul de televiziune Al Jazeera este forţat să îşi încheie activitatea în Israel. Acreditările reporterilor vor fi anulate, transmisiunile prin cablu şi satelit vor fi oprite, iar birourile sale aflate în Ierusalim vor fi închise, a anunţat Ayoob Kara, ministrul Comunicaţiilor israelian.

Potrivit News.ro, Israelul s-a înscris în rândul unor ţări precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, în demersurile de a împiedica Al Jazeera să funcţioneze în aceste state şi în teritoriile palestiniene ocupate. 

Demersul vine după doar o lună de la solicitarea formulată de un grup de cinci ţări arabe în vederea închiderii Al Jazeera, după un conflict diplomatic cu Qatar, pe care l-au acuzat că sprijină terorismul.

Criticile Israelului la adresa televiziunii Al Jazeera au fost generate de materialele difuzate de aceasta despre conflictul palestinian. Luna trecută, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat televiziunea de incitare la violenţă prin difuzarea unor materiale despre evenimente recente legate de Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.

”În ultima vreme, aproape toată ţările din regiunea noastră au stabilit că Al-Jazeera sprijină terorismul şi radicalizarea religioasă. Şi când vedem că toate aceste state au stabilit ca fapt că Al Jazeera este o unealtă a Statului Islamic, Hamas, Hezbollah şi Iran, şi noi suntem singurii care nu au făcut acest lucru, atunci se întâmplă ceva absurd aici”, a spus Ayoob Kara.

Drept răspuns, Al Jazeera a transmis că ”denunţă” decizia Israelului, o ţară care a pretins că e ”singurul stat democratic din Orientul Mijlociu”. Reprezentanţii televiziunii au adăugat că Ayoob Kara nu a putut argumenta cu un exemplu de buletin de ştiri sau situaţie care să arate că televiziunea a eşuat să demonstreze profesionalism şi obiectivitate în materialele sale din Ierusalim.

Televiziunea Al Jazeera a fost cenzurată şi de guvernul din Egipt. În 2014, trei angajaţi ai Al Jazeera au fost condamanţi la şapte ani de închisoare în această ţară, iar birourile televiziunii au fost închise. Dintre cei trei angajaţi, doar doi au fost eliberaţi, cel de-al treilea aflându-se încă în închisoare.

×
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close