Antena 3 CNN Externe ONU: Regimul sirian a folosit avioane de vânătoare pentru a bombarda oraşul Alep

ONU: Regimul sirian a folosit avioane de vânătoare pentru a bombarda oraşul Alep

ONU: Regimul sirian a folosit avioane de vânătoare pentru a bombarda oraşul Alep
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.Z.    |    01 Aug 2012   •   15:46

Regimul Bashar al-Assad a utilizat folosit avioane de vânătoare pentru a bombarda oraşul Alep, unde de aproape două săptămâni se duc lupte puternice între armată şi rebeli, au declarat observatorii ONU în Siria.

Observatorii din Alep "au văzut ieri avioane de vânătoare trăgând" asupra oraşului Alep, al doilea ca mărime din Siria, a declarat Sausan Ghosheh, purtătoarea de cuvânt a misiunii ONU, potrivit AFP.

"De altfel, avem acum confirmarea că opoziţia deţine armament greu la Alep, inclusiv tancuri", precizează oficialul ONU.

Insurgenţii au furat mai multe tancuri în localitatea Anadan, situată la nord-vest de Alep, pe 30 iulie.





×
Subiecte în articol: Alep Siria avioane de vanatoare
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close