Antena 3 CNN Externe Preşedintele-ales al Egiptului, în polemică cu armata pe tema depunerii jurământului

Preşedintele-ales al Egiptului, în polemică cu armata pe tema depunerii jurământului

Preşedintele-ales al Egiptului, în polemică cu armata pe tema depunerii jurământului
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
28 Iun 2012   •   17:28

Preşedintele-ales al Egiptului, Mohammed Morsi, care provine din rândul mişcării Fraţii Musulmani, va depune jurământul sâmbătă, dar se află într-o polemică cu armata pe tema procedurii care trebuie urmată în vederea transferului de putere, informează AFP.
   
Consiliul Suprem al forţelor armate (CSFA), care conduce ţara de la îndepărtarea lui Hosni Mubarak în 2011, va transfera puterea la 30 iunie noului şef al statului, a afirmat generalul Mohammed al-Assar, într-un interviu acordat postului privat al televiziunii egiptene,CBC.
   
Morsi va fi învestit cu "toate puterile preşedintelui republicii", a adăugat el.
   
Dar între noul preşedinte ales şi puterea militară s-a iscat o polemică privind procedura care trebuie urmată cu prilejul depunerii jurământului.
   
Potrivit generalului Mahmud Hijazy, citat de CBC, preşedintele va trebui să depună jurământul în faţa înaltei Curţi Constituţionale, conform "Declaraţiei constituţionale complementare", adoptată de armată.
   
Prin această declaraţie, armata a recuperat puterea legislativă după ce a dizolvat la jumătatea lunii iunie Adunarea Naţională, dominată de mişcarea Fraţii Musulmani, în virtutea unei hotărâri judecătoreşti, care a declarat ilegal modul de alegere a acesteia.
   
Fraţii Musulmani au denunţat această declaraţie drept "o lovitură de stat" şi au cerut ca depunerea jurământului să se facă în faţa Adunării Naţionale.
   
Ei au făcut apel la o nouă manifestaţie vineri în piaţa Tahrir din Cairo, sub sloganul "Ziua transferului de putere".
   
Un purtător de cuvânt al lui Morsi, Yasser Ali, citat de agenţia oficială Mena, a declarat că preşedinţia se va pronunţa oficial asupra acestei chestiuni joi.
   
"Există o dezbatere pe tema depunerii jurământului, se încearcă stabilirea unui compromis care să mulţumească toate forţele naţionale şi o decizie în acest sens va fi anunţată joi", a precizat acesta.
   
Cu 51,73 % din voturi , Mohamed Morsi l-a învins pe fostul premier al lui Mubarak, Ahmad Shafiq. El este primul preşedinte ales în mod democratic după căderea fostului regim şi primul preşedinte egiptean care nu provine din rândurile armatei.
   

×
Subiecte în articol: Hosni Mubarak
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close