Antena 3 CNN Externe Preşedintele Consiliului European avertizează: Deciziile lui David Cameron ar putea conduce la dizolvarea Uniunii Europene

Preşedintele Consiliului European avertizează: Deciziile lui David Cameron ar putea conduce la dizolvarea Uniunii Europene

Preşedintele Consiliului European avertizează: Deciziile lui David Cameron ar putea conduce la dizolvarea Uniunii Europene
Sursa foto: Foto; thoughtsfromaconservativemom.com
28 Dec 2012   •   14:49
Preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, a avertizat în cadrul unui interviu că tentativele premierului britanic David Cameron de a recupera din prerogativele ţării sale de la Uniunea Europeană ar putea conduce la dizolvarea blocului comunitar, relatează The Guardian.

Cameron se confruntă cu presiuni din partea "euroscepticilor" din partidul său conservator. El a declarat luna trecută că susţine apartenenţa Marii Britanii la UE, dar că vede "un nou acord" care să includă o procedură de neparticipare în cazul unor probleme-cheie.

"Dacă fiecare stat membru ar avea posibilitatea de a face o selecţie în politicile actuale pentru a participa la cele pe care le preferă şi a le respinge pe cele care îi plac mai puţin, Uniunea în general şi piaţa unică în particular s-ar dezintegra rapid", a declarat Van Rompuy.

"Toate statele membre pot avea - şi exprima - cereri speciale şi nevoi, iar acestea sunt întotdeauna luate în considerare în deliberările noastre", a adăugat preşedintele Consiliului European.

Conform lui Van Rompuy, schimbările în tratatele europene propuse de Cameron ar implica "proceduri lungi şi greoaie", care ar necesita unanimitatea celor 27 de membri.

Sondajele arată că britanicii preferă din ce în ce mai mult o ieşire completă din UE, care este percepută drept o instituţie care intervine în afacerile interne ale ţării şi care delapidează fonduri, în timp ce ţara este supusă unor măsuri de austeritate.

Van Rompuy a mai declarat pentru The Guardian că pentru el, retragerea Marii Britanii din UE ar fi ca şi cum "un prieten ar pleca în deşert".

Până în prezent, prim-ministrul britanic a evitat să propună clar un referendum privind menţinerea în UE, în pofida presiunilor exercitate de partidul său în favoarea unei poziţii clare pe această temă.

Marea Britanie aparţine UE din 1973, dar nu a aderat la zona euro.

 

 

 

×
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close